2016-12-05 04:29

EDITORIAL


Nevoia de normalitate

 |  21:00

România se află în faţa unei noi crize, care se suprapune peste cea care zguduie lumea de patru ani: este o criză a încrederii. Încrederea în democraţie este mai redusă ca oricând, statul este slăbit, guvernarea - incapabilă să ofere soluţii problemelor economiei şi societăţii româneşti. Încrederea în instituţii, fie că este vorba despre preşedinte, de Guvern, de Parlament, dar şi încrederea în biserică şi armată scad continuu. Politica este pusă pe banca acuzării, fiind ţapul ispăşitor pentru toate relele din România.

Deşi este în mare parte neadevărată, afirmaţia că tot ceea ce este rău în ţară pleacă de la politicieni are susţinere în multe dintre acţiunile actualilor guvernanţi. Politizarea iraţională a tuturor instituţiilor, inclusiv a unei mari părţi a funcţiei publice, apolitică prin definiţie, folosirea aceleiaşi funcţii publice pentru a da recompense clientelei partidelor de la Putere, corupţia ajunsă la un nivel inimaginabil, toate astea au îndepărtat cetăţenii de politică. Retragerea lor din spaţiul public a permis celor care guvernează, în frunte cu preşedintele României, să se comporte ca şi când sunt proprietarii statului, dispunând discreţionar de el şi de banii publici.

Opoziţia este ignorată, cetăţenii sunt excluşi de la luarea unor decizii fundamentale, care privesc viitorul lor, serviciile publice au ajuns ţinta unor interese private, slujite în mod făţiş de actualii guvernanţi. Dialogul social nu mai există, sindicatele au fost reduse la tăcere. Frica a devenit instrumentul preferat de guvernare.

România anului 2011 este un exemplu de ce se poate întâmpla când nu există un sistem eficient de contraputeri şi, în ultimă instanţă, de efectele demisiei societăţii civile de la datoriile ei.

Societatea românească are nevoie acută de normalitate, pentru a se putea concentra pe ceea ce este important: unirea eforturilor ei, în scopul depăşirii crizei şi revenirii la creşterea economică, pentru reducerea decalajelor de dezvoltare, a sărăciei şi a polarizării sociale.

Normalitate înseamnă o guvernare profesionistă şi onestă, transparentă, folosirea eficientă a banului public, depolitizarea statului şi a instituţiilor sale, construirea unei reale meritocraţii, revenirea la o democraţie funcţională, în care vocile Opoziţiei şi ale societăţii civile să fie ascultate şi înţelese, interesele minorităţii protejate.

Normalitate înseamnă ca votul să nu mai poată fi cumpărat şi vândut, ca o banală marfă, Constituţia să fie respectată, legile ţării, la fel, normalitate înseamnă ca politicianul să fie în slujba cetăţeanului, şi nu invers.

Putem reveni la normalitate? Da, dacă vrem şi simţim nevoia să o facem. Avem la îndemână instrumentul schimbării: votul. Să-l folosim inteligent şi responsabil. Pentru binele personal şi în folosul naţiunii. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-08-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

UN INDIGNAT
30 Oct 2011

Normalitate inseamna ca Ion Iliescu sa fi fost condamnat la moarte pentru crimele din decembrie 1989 si mineriade si pentru tradare. Normalitate inseamna ca personaje de genul acestui KGB-ist macabru sa nu-si fi gasit niciodata loc in politica romaneasca. Normalitate inseamna ca Romania sa fie condusa de oameni integri, ca liderul Partidului National Crestin, Marian Bataiosu, sau de altii ca el, care au dragoste de Dumnezeu, neam si tara, nu de astfel de indivizi antiromani si anticrestini.
DUMITRU IUGA
31 Oct 2011

Prozaic - ciocu mic nene! Iti ajunge, gata!
TUDORP IS
31 Oct 2011

Nu ca zic, da'vreau sa spun: Daca eram membru, acu 21-30 de ani, cred ca strigam din rarunchi: braaaaaavo! Dar NU am fost, sunt in anul 2011 si comentez din declarariile fostului sef de stat: " ....în care vocile Opoziţiei ...." - adica vocea unui " carlan fara minte" - vocea unui "prostanac" - vocea lui crin- ceva mai viu decât Geoană cel de plastic, este artificial ca o floare de hârtie- zi buna
OVIDIU STOENESCU
31 Oct 2011

Domnule ILIESCU,personal consider ca teoretic ati facut o analiza pertinenta a ceea ce se intimpla astazi in societatea romaneasca,dar am din punct de vedere practic citeva obiectii.In nici o guvernare post decembrista nu s-a produs acea depolitizare pe care o reclamati ca necesara ci dimpotriva.Va rog sa va amintiti acuzele mediei in guvernarea Nastase si nu mai vorbim de ceea ce se intimpla astazi.De ce cetatenii ar crede ca se mai poate intimpla cu adevarat asa ceva in viitoarea guvernare.Vorbiti de transparenta in cheltuirea banului public dar sa ne aducem aminte de cum sau cheltuit in toate guvernarile banii publici cu o mentiune speciala pentru actuala guvernare care a desavirsit ceea ce au inceput ceilalti inainte.Pe buna dreptate spuneti ca trebuie interzisa cumpararea voturilor dar de 20 ani stiti foarte bine ca toate partidele au fost acuzate de astfel de practici mizerabile si nimeni nu a luat nici o masura dura care sa curme asa ceva. Cel putin in actuala guvernare s-au perfectionat aceste practici si atunci ce putem crede noi cei carora ne cereti sa votam schimbarea.Pe cine sa votam cu inima deschisa cind in toate partidele sau conservat si perpetuat politicieni pe care chiar domnia voastra i-ati blamat public(capitalism de cumetrie,etc)si care au inpins in fata ca sa mimeze schimbarea la fata tot felul de personaje pe care tot dumneavoastra le-ati lipit etichete si pe care ii sprijiniti acum.Personal asa cum va cunosc stiti foarte bine ca si noi cetatenii avem dreptate sa blamam clasa politica si sa consideram ca politicienii din toate partidele sint vinovati de ceea ce ni se intimpla de 20 ani si ca cei de la putere care au atins prin lipsa de performanta si hotie apogeul neputintei si care trebuie indepartati dar nu cu pretul schimbarii unor hoti cu altii, ci cu oameni onesti,bine pregatiti profesional si neinregimentati politic pe care cred ca dumneavoastra ar trebui sa-i sustineti cind vor aparea pentru ca asa nu se mai poate.Incercati sa salvati o clasa politica ce a ajuns la capatul drumului si cred ca la experienta si inteligenta dumneavoastra ar merita ,daca va iubiti concetatenii pe care i-ati reprezentat atitia ani sa incercati sa sustineti independenti onesti,capabili si care sa constituie in timp pepiniera noii clase politice pentru toate partidele
SILE
02 Noi 2011

Pai e normal ca oamenii sa nu aiba incredere. Noi nu avem democratie avem,,democratie originala" ceea ce nu e tot una. Nu avem stat de drept pentru ca nu avem legislatie ci cotet legislativ si enumerarea poate continua. Inca din 1989 noi am luat-o pe aratura. O spune aproape toata lumea si nu face nimeni nimic pentru a o lua pe unde trebuie.Nu este menirea noastra sa salvam clasa politica e de datoria celor ce se cred politicieni sa vina cu lucruri credibile nu cu lolouri in fata oamenilor. Pentru ca nu poti prosti toata lumea tot timpul.
OVIDIU STOENESCU
08 Noi 2011

@SILE-Stimate domn,absolut corect ce spuneti,intotdeauna a fost,este si va fi datoria politicienilor sa vina cu solutii credibile ca doar pentru asta ne cer votul si sint alesi.Dar in momente de degringolada,cind politicienii nu mai au astfel de solutii este cred bsi datoria noastra cetateneasca sa ne exprimam si sa aratam ca existam nu numai di 4 in 4 ani ci permanent si ca a se considera de acestia ca existam doar pentru ai vota pe ei este o mare eroare pe care trebuie sa o plateasca cu ajutorul nostru prin implicare directa in luarea deciziilor majore ce ne privesc pe noi cetatenii in primul rind.Acesta a fost sensul apelului meu la implicarea cetateneasca care nu cred ca va fi imbratisata de domnul Ion Iliescu decit daca ne inrolam in partidul domniei sale.

Adauga un comentariu

Random image