2016-12-09 02:09

EDITORIAL


PDL a inventat sistemul informatic de furat banii care nu există în sănătate

 |  19:59
PDL a inventat sistemul informatic de furat banii care nu există în sănătate

Românianu are un sistem informatic operaţional în sănătate, deoarece este locuită înprincipal de hoţi, care au tot furat până a venit PDL la guvernare, cam aşa aexplicat premierul Boc, la PRO TV, criza din domeniu. Conform Mediafax, atuncicând a fost solicitat să îi numească punctual pe cei care au furat, premieruli-a indicat pe toţi cei care au participat la sistemul sanitar. “De la cei carel-au administrat, la cei care l-au gestionat şi de la toţi care erauparticipanţi în actul de eliberare a medicamentelor", a spus Boc.

Laactul de eliberare a medicamentelor participă 42.000 de medici, 150.000 deasistente, 12.000 de angajaţi ai farmaciilor şi cam 10-12 milioane de pacienţi,în fiecare an. Că s-au dat tunuri în sănătate, nu mă îndoiesc. Dl Boc aredreptate când intuieşte că o parte a banilor publici alimentează conturiprivate. Dar asta nu se întâmplă fiindcă lipseşte sistemul informatic, aşa cumarată chiar şeful Casei de Asigurări de Sănătate, respectiv omul adus deAdriean Videanu, de la Regia Sării, să împartă fondurile sănătăţii. Până sălămurim însă acest aspect, ar trebui ca o asociaţie a medicilor şi una afarmaciştilor să îl tragă de mânecă pe şeful Executivului. Chiar toţi or ficorupţi sau a mai rămas măcar un medic, o asistentă şi un farmacist care nu aufurat din banii de medicamente? Iar atunci, toţi minus 1 nu poate fi egal cu“toţi”.

Săadmitem, totuşi, că dl Boc o fi fost emoţionat. Una e să fii dur cupreşedintele Băsescu, pe care înţelegem din acelaşi interviu că îl pune lapunct ori de câte ori e nevoie, alta să faci faţă unei emisiuni în direct. Aşacă nu mai intrăm în amănunte: premierul s-a gândit la funcţionari, directori, managericând a spus “toţi”. Or, el tocmai a reuşit să-i schimbe pe toţi cei care nu eraumembri ai Coaliţiei, deci din partea asta suntem liniştiţi: s-a făcut dreptate,iar bugetul va creşte cu cât se fura, odată ce nu se mai fură. Dacă nu veţivedea nici o schimbare, înseamnă ori că nu se fura, ori că furtul continuă.

Aşacă putem să revenim la sistemul informatic. Dl Duţă, omul cu sarea, i-apovestit lui Radu Moraru că, în Bucureşti, înainte să se introducăinformatizarea erau vreo 3,2 milioane de pacienţi raportaţi de către medicii defamilie, iar după au rezultat doar 1,8 milioane. Se fura aproape jumătate, atras concluzia Naşul. Păi, dacă aşa ar fi fost, ce nevoie mai e de sisteminformatic? Dacă unul din doi e în culpă, la orice control de rutină, efectuatprin sondaj, erau şanse de 50 la sută să fie descoperită frauda. Din douăcontroale, tot se găsea un fals. Unde mai pui că raportările se făceau pe CD.Chiar dacă nu erau online, tot cu calculatorul se găseau, imediat, greşelile. Doarsă vrea cineva să le caute.

Ăstae riscul propagandei cu cifre mari. Când umfli raportările, rişti să-ţi explodezeîn ochi! E bine să fie informatizat sistemul, dar problema rămâne tot lacontrol. Ăia răii, care dijmuiau banii de medicamente, au găsit, în 2008, ofarmacie, un medic şi o firmă care fraudaseră sute de reţete de insulină. Şii-au dat pe mâna procurorilor. Cu tot sistemul lui informatic, pe care a plătitvreo 45 milioane de euro, Duţă n-a găsit nici un caz concret, din cele 1,4milioane, pe care să-l aducă în instanţă. Or, când înmulţeşti 1,4 milioane cuzero, îţi dă acelaşi rezultat şi cu sistem informatic şi cu creionul pe hârtie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638952-01-22



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

MENATWORK
12 Dec 2010

Mai Dane, tie sigur ti-a palcut in liceu "Moartea caprioarei" lui Labis. Ultimul vers mai ales te defineste:"Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!". Si tu mananci Dane. Mananci...
MENATWORK
13 Dec 2010

Scuze, Val te cheama, te-am botezat din greseala
DUTU
14 Dec 2010

Fiti pe aproape , Omul cu sarea Duta o sa anunte fabuloasa retehnologizare IT la Casa Nationala de vreo 40 de milioane de euroi..ca deh "sa manance si gura mea ceva" Mai puneti licitatiile incepute la cardul de sanatate de vreo 30 de milioane de euroi..si o sa intelegeti de ce Videanu si a numit omul acolo. Cat despre sistemul informatic, retetele se raporteaza electronic din 2008, numai ca mister Duta a papagal..si nu intelege o boaba...

Adauga un comentariu

Random image