2016-12-09 04:10

EDITORIAL


Puterea

 |  18:26
Puterea
Mă uit la Mircea Geoană şi, pentru a nu-ştiu-câta-oară, nu-mivine să cred cât de naiv poate să fie. A avut o singură şansă de a nu ajungepreşedintele României şi a folosit-o din plin. Nu mai e nici un dubiu pentrunimeni că, înaintea confruntării finale, Geoană era deja la Cotroceni. A avuttoată puterea în mâini, ca lider al întregii Opoziţii, ca favorit în cursaprezidenţială, cu cele mai importante televiziuni de ştiri în spate şi custrategi politici care l-au făcut şef la Casa Albă pe Barack Obama. Cu toateacestea, Geoană a pierdut. Nu mi-e clar dacă Mircea Geoană a mers acasă la Vîntudin prostie sau conştient de faptul că trebuia să piardă alegerile. Oricum, nuăsta e subiectul acum. Altceva mă miră foarte tare la Mircea Geoană. Anume, cănu înţelege înfrângerea. Cineva trebuie să-i spună lui Geoană că a pierdut. Şi,asemenea tuturor candidaţilor care nu câştigă prezidenţialele din SUA, să seretragă după eşec. Să renunţe la politică. Să facă orice altceva, că-s buni, cusiguranţă, la ceva. Să facă management într-o bancă sau într-o mare companieeconomică. Să ţină cursuri sau să dea consultanţă. Să nu spere inutil şicopilăreşte la puterea pe care, dacă n-a câştigat-o când avea toate şansele, ova putea câştiga cu şanse minime, cândva, într-un viitor incert.

Uitaţi-vă la Petre Roman! A avut puterea în mâini, capremier şi lider al unui partid important. Apoi a fost înlocuit cu TraianBăsescu şi, practic, a luat-o razna. A creat un partid – Forţa Democrată – cucare s-a făcut de râsul tuturor curcilor. S-a şi vopsit. Există numeroase altecazuri pe care Mircea Geoană trebuie să le studieze. Radu Vasile, spre exemplu.A condus România ca şef al Guvernului timp de vreo doi ani şi, când a pierdutpostul, a creat un partid pe care nu l-a luat nimeni în seamă – PartidulPopular din România, parcă-i zicea. La fel şi Victor Ciorbea, cu a sa AlianţăNaţională Creştin Democrată creată după ce n-a mai fost prim-ministru.

Mircea Geoană vrea acum să-şi facă partid. Găsiţi înziarul „Puterea“ de astăzi ştirea pe larg despre acest subiect. E penibil, zic.Lui şi naivilor ca el care nu înţeleg să se retragă când pierd am să le spunurmătorul lucru. Dacă vă place puterea, nu mai bine cumpăraţi voi ziarul „Puterea?“Rămâneţi sigur cu ceva.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-06-15



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

SOCRATE
14 Mar 2011

Nu-i naiv, e santajat. Ce nu face omul cand are un dosar in coasta. Joaca dupa cum ii canta stapanul dosarelor. Nu vedeti ca PD-ul nu vrea sa il mai schimbe de la sefia Senatului ?

Adauga un comentariu

Random image