2017-01-19 06:42

EDITORIAL


Recepţie!!!

 |  21:00

În anii '80 mă uitam ca tot românul la “Dallas”, una dintre ultimele portiţe deschise către o lume pe care doar o bănuiam. Eram impresionat de zgârie-nori, de casele şi domeniile familiilor de texani, de intrigile uneori greu de înţeles pentru un băiat crescut într-un spaţiu închis şi sărăcit, cum era România la vremea aceea. Însă cel mai impresionat eram de faptul că JR Ewing avea telefon în maşină!

Mobilitatea şi versatilitatea acestui manipulator ar fi fost inutile în multe momente dacă trebuia să ajungă acasă sau la birou să sune de pe fix… voi reveni la el imediat.

Sar acum puţin în anii '90, într-o Românie gri, ieşită din ceauşism şi intrată în ceva nou. Plin de idealuri şi de idealism, am trecut de la căratul cu roaba într-o fabrică la muncă în presa scrisă. Am văzut oameni de calitate pierzându-şi calităţile, am văzut oameni de calitate pierzându-şi numărul. Am “migrat” înspre televiziune şi am văzut menirea unei televiziuni îndoită şi schimonosită în manipulare. Am fost martorul unor lucruri strâmbe, al unor lucruri făcute să corupă şi nu să inspire.

Am văzut manipularea în presă şi am vrut să fac presa altfel. Am văzut manipularea în politică şi am decis să fac politică altfel.

Cum arată o televiziune manipulatoare? Frumos colorată, plină de analişti, plină de înfumuraţi, plină de autosuficienţi, care ne învaţă ce să credem. Care ne traduc realitatea. Care ne spun ce să facem, pentru că suntem, nu-i aşa, un popor de proşti, cum spunea primul “analist” din istoria recentă, părintele manipulatorilor de azi - Silviu Brucan.

Cum arată televiziunea poporului? Fără “analişti”, cu oameni modeşti, cu români adevăraţi care vin liber să spună ce au de spus, care au acces, au o voce, au un cuvânt direct către naţiunea română. OTV a fost şi este o antrepriză de succes, pentru că noi cei care am construit-o am răsturnat regulile. Am adus oameni simpli să ne spună cum e viaţa reală. I-am lăsat pe “analişti” să se uite la televizor şi am dat o voce pe micul ecran poporului român.

Cum arată un partid manipulator? Arată ca PDL, PSD sau PNL, înfrăţite sumbru în ultimii 22 de ani pentru a controla şi fura această ţarăbogată cu oameni săraci. Fiecare dintre aceste partide a fost la guvernare, cel puţin de două ori. Unde au dus ele ţaranoastră? Care e performanţa pusă în slujba poporului român? Gargară şi manipulare non-stop, ca să îşi îndoape clicile de profitori din spatele aparenţelor de partid.

Acum două zile PP-DD, cel mai tânăr partid al acestei ţări şi singurul care creşte, a avut primul congres. Am dat mulţi ani de zile românilor acces în spaţiul public prin OTV, astăzi oferim accesul la putere omului de rând, prin PP-DD!

Revin la JR pe care l-am lăsat puţin să aştepte în maşină cu telefonul la ureche. Astăzi, fiecare român are cel puţin un telefon mobil. Şi 100 de canale tv, dar şi milioane de site-uri de internet. Oamenii ăştia s-au săturat de sfaturi, s-au săturat să asculte. Accesul la informaţie sau chiar şi la entertainment doar îi face pe oameni mai puţin “proşti” decât cred politicienii şi manipulatorii de şcoală veche din ţara asta.

În Piaţa Universităţii am sărit brusc în 2012 cu miile de oameni care vorbesc altfel despre politică, vorbesc altfel despre viaţa lor. Stafidiţi în partide inerte, politicienii de rit vechi îşi lovesc aiurea receptorul de bancheta maşinii. Nu mai merge băieţi! Nu mai merge aşa!

Dan Diaconescu

Patron al televiziunii OTV


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-05-10

TAGURI: receptie, dallas, dan diaconescu, texani



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

DE CE NU AI RECUNOSCUT
22 Ian 2012

ca ai fost in piata unive rsitatii si ai fost eject at de manifestanti? asa t e-a invatat sa minti tatu cul tau securist?
VLAD
23 Ian 2012

Acest țigan îmbogățit din furat se dă mare ș i tare deși nu este dec t un papagal fără pene . Băi scoveargă schizof renică n-ai sa ajungi ni ciodată în Parlament da r mite la președenție.
OVIDIU STOENESCU
23 Ian 2012

Tupeul si aroganta acestu i domn care vorbeste de m anipulare cind el insusi si echipa domniei sale pr actica acest procedeu per manent si la o inalta cot a este o sfidare a bunulu i simt al cetateanului ci t de cit informat si dori tor sa inteleaga ce se in timpla in realitate..Citi ti titlurile pe care le pune emisiunilor sale si totul va fi mai mult deci t concludent.Nu pot uita mizeria morala,impertinen ta si manipularea ordinar a in emisiunea din 01.a prilie 2011 ora osi35,noa ptea cind eu si asociatia pe care am onoarea sa o conduc am fost supusi opr obiului public prin citir ea in prezenta si la inde mnul domnului Diaconescu a unei liste a rusinii un de dupa domnul Cojocaru , pe locul doi eram citati noi si pentru ce?Pentru c a ne numaram printre cei citiva carora justitia ne daduse cistig de cauza i n procesul de infiintare al partidului poporului.C u o nerusinare incredibil a pentru o persoana ce se pretinde intelectual,jur nalist si acum om politic (a inceput sa semene perf ect cu cei pe care si el si noi ii criticam)a elud at motivele respingerii d e catre justitie a infiin tarii partidului si care erau simple si corecte-ne respectarea legii partide lor sau mai bine zis a 2 articole,tocmai de catre cei care se pretind repre zentantii poporului si ca re tipa ca nu se mai poat e cu nerespectarea legilo r.Toti sint o apa si un p amint
MISTER BOGHI
23 Ian 2012

Oricine ar spune dar in m omentu de fata nu exista unul mai bun ca Dan Diac onescu. Si sa va spun de ce ? In primul rand sa s pun parerea mea toti asti a care sunt in Parlament au avut sansa sa conduca Romania si sa traim cat d e cat o viata decenta dar iei ce au facut ? Au tra s la oala lor si totodata incet cu incet au vandut cat s-a putut si unde s- a putut. Iar in al doilea rand au facut in asa fel ca cele mai mari surse a le Romaniei din venituri sa plece in Extern iar no i Romanii am ramas incetu cu incetu fara profit si fara investitii fara pro fit si fara mancare si as ta din cauza parlamentulu i. Fratilor noi nu mai cr edem nimica acuma dar chi ar daca nu mai credem tot trebuie sa alegem ceva i ndiferent ca o sa fie mai bine sau mai rau. Punctu culminant unde vreau sa ajung e ca daca o haina t ie folosita tu incerci sa -ti cumperi una noua asa si aici daca acuma s-a In ventat Partidul Poporului sa spunem in cuvinte Rom anesti ca nu depinde de n imenea atunci este un pun ct in fata spre pozitiv. La Multi Ani Diaconescu s per sa demonstrezi Romani lor ca poti intradevar sa fie Altfel.
STEFANTIB
23 Ian 2012

Inca o data, daca mai era nevoie, se vede unde a a juns „prostitutia„ ju rnalistica. Ma intreb ce au in minte actionarii a cestui ziar, cand l-au pu s in pagina pe retardatul acesta (scuze pentru epi tet). Se vede de la o pos ta ca dezinformarea este deviza de baza a pitencat ropului (vezi zero tv). I n orice caz scalambaielil e „primatei„ sunt do ar un fasss, exact ca si evolutia vietii politice din Romania (au sa-l vote ze 100.000 de manelisti b otanisti din specia celor care dezinformarea este informatie de prima mana) . (apropo, fara a vrea sa intru in polemica, „mr . boghi„ de alaturi est e unul dintre cei citati mai sus (a facut lb. roma na cu femeia de serviciu! !!))
CAPLIMPEDE
24 Ian 2012

eu cred ca dan diaconescu nu isi da seama ce face sau a invatat sa minta cu atata usurinta incat cre de si el minciunile spuse . Nu cred ca lui ar putea sa-i placa un post TV ca re sa faca ce face el. Sa minta telespactatorii pe ntru a-i tine prezenti. C um ar putea sa-i placa di scutiile cu oameni needuc ati, carora el le spune " oameni simplii". Una e sa fi necunoscut si alta sa fi needucat sau pur si s implu prost. El este o si mbioza de Vadim si Becali . Amandoi au reusit sa pa caleasca lumea o vreme, V adim a castigat si ceva b ani, Becali a pierdut cu partidul, dar a castigat de cand, cu ajutorul pros tilor, a ajuns parlamenta r european. Diaconescu va obtine un procent exact cu cel al prostilor din R omanica. Pentru ca ei sun t tinta lui.
FANTOMAS
25 Ian 2012

De ce dracu nu o cauti pe Elodia? Domnu Dan, esti singurul in stare s-o gas esti. Cauto! Si chiar dac a o gasesti, nu te mai in toarce, insoarate cu ea, ai grija de ea. si...Lasa aaaneeee, Lasanee
DUMITRU IUGA
26 Ian 2012

Omul potrivit la locul po trivit, matale, "domnu' D an", esti de tomberonul i n care a vrut sa te vare Tolea! Mi se face pielea gaina cand imi imaginez a cest nimurici (in toate) trecand in revista garda de la Cotroceni si asezat la dialog!?? cu mai mari i lumii! Treziti-va oamen i buni, cei care il culti vati, luati-i banii (daca va da!) defulati-va incu rile acolo la otv dar, do amne fereste!, sa il mai si votati! tiiu2001@yahoo .com
PANTHERA ROZ
27 Ian 2012

Mai tineti minte scena in care iesind de la arest DD tinea miinile sus arat ind catusele?Era oficial "victima' si isi deschide a drumul spre ceea ce cre de el ca e politica.Desi face spume la gura contr a lui Base si PDL,in real itate face parte din scen ariul menit sa absoarba d in votantii lumii sarace subtiind astfel rindurile electoratului PSD.Daca PDL nu poate creste,sa cs ada USD in asa fel incit cu nici un pret sa nu aib a 51% permitindu-i lui Ba sescu dupa interpretarea personala a Constitutiei sa numeasca un PM (prim m inistru) obedient,de la u n partid manipulabil.DD v a ramine astfel cu renume le de Candidat la functia suprema in Stat si cu un numar nemeritat de parla mentari.Va fi hai mare in Legislativ dupa urmatoar ele alegeri-daca vor mai avea loc avind in vedere ca "nu sun fonduri". micu l soricel de Caracal are un tupeu fantastic si a facut din televiziune o aireala unde in numele "p oporului"-(oare de ce din popar fac parte numai oa meni neinstruiti,credului si saraci?)-in numele p[ oporului deci se perinda pe micul ecran de la vrac i,pastori adventisti si d e alte confesiuni,inclusi v pentru propaganda mus ulmana,vindecatori miracu losi,poeti ratati,revolut ionari avortati,detectivi autodidacti,curve,crimin ali,artisti,analisti si p rezentatori isterici care nu se jeneaza sa porcaia sca pe oricine este naiv si intra in discutie cu e i si are alte pareri sau nu este incintat de DD,ap ostoli ai "drepatii",proc urori amatori,recitatori de bancuri,victime ale ca pitalismului sau comunism ului-dupa caz,tate,neni-i ntr-un cuvint POPOR! Topi rceanu n-a terminat "Minu nile Sfintului Sisoe" dar DD,cautatorul Elodiei va ajunge Presedinte si sa vezi atunci distractie.St im din istoria recenta ca s-au mai gasit 5 nilioan e de fraieri sa faca un P resedinte,pentru dan vor fi mai multi.Ce,e de cole a sa-ti dea mii de Euro?S a-i vezi pe "ciocoi" la z dup si tu sa te muti in p alatele lor? Oricum nu co nteaza ca l-a adus camome ala pe Cojocaru,a obtinut semnaturi pentru cica " legea Cojo." si apoi a ut ilizat aceste tabele pent ru a inscrtie partidul,nu conteaza ca dusmanul nr 1 al "ciocoilor" are iah t,elicopter si a recunosc ut in direct ca se sutrag e la la plata impozitelor la Srat,domn` Dan sa ne traiasca si sa ne izbavea sca.Bravos Natiune,misto popor.
G
27 Ian 2012

Ba pantera rozalie, esti prost inalt calificat.
CIUPINGHER
28 Ian 2012

@Panthera Roz,e pacat ca majoritatea afirmatiilor sunt juste ,iar la un mom endat ai sarit calul si a i inceput sa te comporti la fel ca aceasta jivina care impreuna cu impostor ii din preajma lui avandu -l in frunte pe boul de T . Barbu isi permit sa jig neasca o natiune intreaga facandu-ne prosti! Eu zi c ca e bine sa ne masuram vorbele si sa fim mai at enti la va loarea lor! In rest sa auzim de bine si daca exista si asemenea oameni sa se duca sa-l p upe unde vor!
PANTHERA ROZ
29 Ian 2012

Multumesc pentru "aprecie ri" ! Mai rau era daca er am laudat de admiratiori ai dd. Ma mir insa de und e apropierea de Barbu,cel mai confuz personaj ce a aprut vreodata pe sticla .Ce sustine el este uname stec intre ideile leninis te,anarhisto-gehvariste si "dezbaterile de la col tul blocului la "una mica ". Ciudat de asemenea num arul mic al postarilor.

Adauga un comentariu

Random image