2016-12-07 10:49

EDITORIAL


Remanierea – a schimba un bălegar cu altul

 |  20:50
Remanierea – a schimba un bălegar cu altul
Despreremanierea Guvernului s-a vorbit până la intoxicare şi, în fond, de ce artrebui înlocuiţi unii miniştri cu alţii, deplorabili, aflaţi sub oblăduirea premieruluiEmil Boc, adică a lui Traian Băsescu? E ca şi cum, pentru a consolida o casădin chirpici, s-ar schimba bălegarul. În locul celui provenit de la boi, s-arfolosi materie primă adunată din grajdul de vaci. Efectul ar fi acelaşi. O casă(Guvernul) “consolidată” (remaniat) din chirpici (tot cu miniştri PDL) nu vaputea rezista prea mult în calea intemperiilor. Inundaţiile din vara asta staumărturie.

Subo formă sau alta, Traian Băsescu se află în fruntea statului român de aproape20 de ani, mai întâi ca ministru al transporturilor, apoi ca primar general alCapitalei şi, în fine, în funcţia supremă, deja de 6 ani. Dacă băile sale demulţime odinioară fidele au fost aduse în pragul secătuirii, ce cuvinte meşteşugitear mai putea să bolborosească pentru a atrage atenţia?

Oviaţă extrem de grea – cele mai mici salarii din Europa, în mod disproporţionalcu preţurile cele mai mari – ne oferă simpaticul şef de stat. Vine frigul şi cândpoştaşul va apărea în uşă cu facturile de gaze şi electricitate, bolnavii deinimă vor cădea ca seceraţi. Şi nunumai. Cum şi mersul la cumpărături va constitui un eveniment notabil în viaţafiecărui cetăţean. Şi atunci comentariile despre remaniere nu sunt de natură săne lase indiferenţi?

PSDşi PNL se pregătesc să dea de pământ încă o dată cu democrat-liberalii. VictorPonta spune că dacă opoziţia va prelua frâiele puterii, TVA se întoarce la 19%,în timp ce pentru alimente şi carburanţi taxa se va aplica diferenţiat, înprocent de 5%. Pare o declaraţie de om normal care se gândeşte la popor. Cu hăhăitullui Băsescu am ajuns singura ţară din Europa nenorocită de efectele crizei.Desigur, că va da vina pe greaua moştenire lăsată de Ceauşescu, Iliescu şi Năstase.Cu toate astea, suntem singurul stat din fostul bloc comunist în care crizafinanciară se lăfăie nesimţită. Şi atunci ce rost mai au toţi maimuţoii din PDLcare apar scrobiţi până în gât să ne vorbească despre schimbări?

Apropo,Elena Udrea spune că sutele de mii de euro au meritat să fie cheltuite, fiindcăRomânia nu a avut niciodată un brand de ţară atât de reuşit. De la Traian şi...


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-03-15



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

KARCOTASUL
02 Sep 2010

Putin cam fortat editorialul... insa foarte tare chestia cu balegarul --- „... Nu î?i trebuie carte ca s? aduni b?legarul de la cal, s? îl calci în picioare, s? îl amesteci cu ap?, paie ?i lut. Tot secretul st? în b?legar, c? ?sta leag? lutul ?i paiele. Dac? nu l-ai nimerit pe ?la bun, sau dac? animalul era stricat la ma?e, nu ai f?cut nimic" - le transmite alesilor M?rioara Ieremia, din Vii?oara

Adauga un comentariu

Random image