2016-12-11 12:01

EDITORIAL


Reţeta carburantului: ei ne ard, noi ardem gazul

 |  21:00

Consumatorul-captiv, o specie pe cale de dispariţie în lumea bună, dar de care la noi te loveşti la tot pasul, e călărit în fiecare zi de tot mai mulţi prădători. Nici unul dintre ei nu-l omoară, însă îl ard la buzunar în ultimul hal. Şi, cel mai rău, atunci când vrea să strige că nu mai poate, o face în pungă, fiindcă nimeni nu e acolo să-l audă.

Pariez că mulţi dintre dumneavoastră vă regăsiţi în descrierea de mai sus. Eu, unul, o fac. Iar pe cei care mai au dubii, îi intreb: Dacă mâine aţi vrea ca ApaNova să nu mai fie furnizorul dumneavoastră de apă rece, aveţi cu cine să-l schimbaţi?Câţi operatori de cablu există în zona unde locuiţi? Dacă nu mai vreţi să vorbiţi la telefon în reţeaua Vodafone, să zicem, cam câte alte soluţii aveţi? Sau dacă aţi ajuns la concluzia că Enelul vă dă curent „în valuri”, puteţi lua energie din altă parte?

Organismul care ar putea să ne scoată din ghearele prădătorilor şi-a regăsit într-un târziu fişa postului şi i-a pus acum la respect pe câţiva dintre aceştia. Asta, dacă toată povestea nu se va dovedi un balon de săpun. Adică i-a ars la profit pe benzinari.

Nici nu s-a luat bine măsura, că am şi văzut la tv tot soiul de analişti „independenţi” care se grăbeau să ia apărarea monopoliştilor. De la ei am aflat că, de fapt, benzinarii nu ar fi acţionat în defavoarea consumatorilor sau că măsura de amendare va face să crească preţul la carburant. Lobbyiştii benzinarilor „uită” să spună însă cât de nepăsători sunt aceştia la nevoile consumatorilor. Am văzut zeci de scumpiri grosolane pe piaţa carburanţilor, motivate de creşterea dolarului, de accizele statului, de preţul barilului şi în general cam de orice altceva. Îşi aminteşte cineva de vreo ieftinire substanţială. Eu nu. Şi asta se vede de la o poştă în rata de profit a benzinarilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-12-11

TAGURI: reteta carburantului, ardem gazul



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image