2016-12-04 02:06

EDITORIAL


Reţinerea lui SOV – de-a hoţii şi vardiştii

 |  19:37
Reţinerea lui SOV – de-a hoţii şi vardiştii
Reţinerealui Sorin Ovidiu Vântu, fie şi pentru 24 de ore, nu a fost o surpriză. Semnalecă patronul de la Realitatea TV avea sabia lui Damocles deasupra capului erau încădin 2 decembrie 2009. Data aceea căzuse într-o miercuri şi, spre după-amiază,Parchetul dădea un comunicat prin care informa presa că Nicolae Popa, fostuldirector Gelsor, fusese arestat la Jakarta, în Indonezia. A doua zi, joi, 4decembrie, a avut loc ultima dezbatere televizată înaintea turului II descrutin, la care Băsescu l-a luat la întrebări pe Geoană în legătură cu vizitanocturnă de la Vântu. Luat la sigur de preşedinte, liderul PSD a dat din colţ încolţ pentru ca, în final, să vină cu o explicaţie de-a dreptul ridicolă. “Da,am fost să mă relaxes.” Toată lumea ştie ce a urmat, înfrângerea în alegerifiind pusă atunci pe seama acestei întâlniri. Se spune că Geoană era la curent cuun iminent atac din partea preşedintelui pe această temă şi chiar învăţase pedinafară răspunsul. Nici acum nimeni nu poate să-şi explice ce s-a petrecut înmintea lui, cum s-au amestecat puterile paranormale ale parapsihologului dinspatele preşedintelui, Aleodor Manolea, cu flacăra violet din accesoriilepedeliştilor. De atunci, Sorin Ovidiu Vântu ştia că are zilele numărate.Impropriu spus, de atunci, fiindcă el şi Băsescu ştiu cel mai bine când au hotărâtsă-şi separe destinele. Închiderea peste noapte a unor publicaţii, zecile deexperţi ai ANAF debarcaţi peste Realitatea, încă de la începutul anului, şisituaţia economică grea în care se zbat salariaţii postului de televiziune,toate acestea nu fac decât să întregească o răzbunare: presiunile puse deinstituţii aflate la picioarele preşedintelui asupra celor care criticăputerea. Din ’89 încoace, niciodată presa scrisă sau audiovizuală nu a trecutprin asemenea momente de umilire. Chipurile, din cauza crizei, mogulii au fostnevoiţi să lase pe drumuri sute de ziarişti buni. Nu fiindcă nu-i pupă undevape oamenii aflaţi în fruntea ţării.

Totacest joc de-a Justiţia a început cu Dan Diaconescu (nu ştim la această oră dacănu cumva se înscrie într-un aranjament). La eliberare, patronul OTV a anunţat căeste abia începutul pentru mogulii de televiziuni. În fine, dacă aşa înţelegeTraian Băsescu să plătească poliţe celor care nu i s-au făcut preş, cu pânde,ascultări de telefoane, înregistrări, provocări şi capcane, metode de tristăamintire, înseamnă că pe ăia doi i-am împuşcat degeaba.

P.S. 1:Reprezintă SOV un pericol public pentru societate, lăsarea lui în libertate arputea influenţa în vreun fel ancheta?

Laaceste întrebări trebuie să răspundă astăzi magistraţii. Grea misiune.

P.S. 2:Dan Diaconescu a declarat că a fost în Indonezia, în luna ianuarie, şi că i-aluat un interviu lui Nicolae Popa. Dezvăluirile făcute de directorul Gelsors-ar putea să schimbe datele problemei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-06-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

DASCAL
11 Sep 2010

Dna Mitchievici v-am urmarit intamplator, intrucat nu mai urmaresc de o buna perioada Antenele si iRealitatea tv, la postul lui SOV si m-a surprins abordarea dv absolut idilica, aproape il transformaseti pe Vantu in Alba ca Zapada. Va inteleg aversiunea morbida impotriva lui Basescu, dar modul in care o expuneti este absolut penibila ... mai aveati putin si ne spuneati ca toate institutiile statului lucreaza doar pt a-l infunda pe SOV. Ce daca a venit ANAF-ul peste iRealitatea???

Adauga un comentariu

Random image