2016-12-07 18:28

EDITORIAL


Şah în PSD: Ponta la butoane, Vanghelie pe loc, Mitrea out

 |  21:00

Scandalul din PSD, care a mers în tandem cu circul din Parlament, soldat cu pierderea şefiei Senatului, a cântărit greu electoral pentru social-democraţi. Primul care nu s-a ferit să o spună a fost chiar aliatul Crin Antonescu. Iar ulterior, mai multe voci de USL-işti au fost de acord că plecarea lui Mircea Geoană a lovit serios în procentele Uniunii. Probabil că acesta a fost şi motivul pentru care greii din PSD au gândit profund următoarea mişcare, ce inevitabil ar fi fost despărţirea de Marian Vanghelie.

După modelul unui joc de şah, acolo unde trebuie să gândeşti cât mai multe mişcări în avans, Victor Ponta i-a luat-o înainte primarului de la 5. Şi tot ca la şah, a ales să sacrifice o piesă cu valoare mai mică, pentru a câştiga partida. Ceea ce se traduce în felul următor: luat avionul de urgenţă şi plecat la Bruxelles, acolo unde Vanghelie se afla deja. Pierdut apoi două nopţi într-un restaurant, în compania lui Vanghelie, dintre care una la care a stat puţin şi Adrian Năstase, personaj faţă de care primarul de sector a prins drag în ultima vreme. În fine, o ultimă socializare la un local din Bucureşti, acolo unde s-a dres şi relaţia cu Liviu Dragnea, adus şi el la un prânz discret. Rezultatul: plecarea lui Vanghelie s-a fâsâit, iar Mircea Geoană a rămas izolat şi fără un aliat cu greutate. Pe aceeaşi tablă de şah se mai consemnează şi prezenţa scurtă a „pionului“ Miron Mitrea, care spera să se transforme în regina de la Bucureşti, dar care a fost sacrificat pentru victoria finală. Aşa că Ponta a demonstrat încă o dată că poate fi strateg în propriul partid. Mai rămâne să demonstreze că nu este şi el la rândul său păpuşărit de altcineva pe o tablă de şah mai mare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-05-06

TAGURI: Marian Vanghelie, Miron Mitrea, Victor Ponta, Crin Antonescu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

RENI
30 Noi 2011

vai de mine ce pierdere ca a plecat gioana! salvatorul romanei. nu se mai roteste pamantul.
OCTAVIAN
03 Dec 2011

vai ce nenorocire era daca pleca si vanghelie, fas , se mai primenea putin partidul, cateodata trebuie sa te " retragi " , sa pierzi putin teren , oameni , ca regrupandu-te cu cei mai buni sa castigi cu adevarat , incredere si simpatie

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Crin Antonescu îi răspunde Alinei Gorghiu: Fiecare cu dreptatea lui Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, cel care a fost copreședinte al USL, îi amintește Alinei... 28 Noi 2016 | (4)
Victor Ponta consideră că fraudarea alegerilor este posibilă Victor Ponta a declarat, duminică seară, în cadrul unei emisiuni la România TV, că fraudarea... 28 Noi 2016 | (3)