2016-12-11 10:08

EDITORIAL


Şantaj la Victor Ponta, un soi de drept la replică

 |  21:00

“Sexgate la PSD”, scandalul care a fost iscat astăzi de ziarul “Puterea”, a început cu multe zile înainte de publicarea sa. Aşa cum am scris şi în articolul de fond, totul a pornit de la un material trimis anonim pe adresa ziarului. Nişte dezvăluiri şocante care îl vizau direct pe Victor Ponta...

Cum era firesc, o parte din redacţie s-a mobilizat urgent pentru a verifica autenticitatea materialului cu pricina. Iar ceea ce a urmat, ne făcea zi de zi să înţelegem că avem într-adevăr de-a face cu un subiect de prima pagină. Totul a culminat cu un telefon pe care l-am primit miercuri seara, puţin după ora 21.30. “Salut, sunt Victor Ponta...” a fost vocea de la celălalt capăt al firului. Liderul PSD, cu care mă ştiu de mulţi ani şi cu care am făcut interviuri şi emisiuni tv, voia să ştie dacă este adevărat că avem în lucru un material legat de el. Făcea vorbire exact de ceea ce documentam noi de zile bune. I-am propus lui Victor Ponta să vedem împreună a doua zi interviul necenzurat cu cea căreia i-am spus Domnişoara X, pentru a ne da un punct de vedere, însă replica sa m-a lăsat interzis. Probabil cel mai important lider al Opoziţiei a început să-mi explice cum este asaltat de săptămâni întregi de o grămadă de “şantajişti” care îi cer diferite lucruri pentru a nu fi publicat acest material, dar cărora nu are de gând să le cedeze. Informaţia m-a făcut să iau foc şi i-am cerut acestuia să ne spună şi nouă numele acestor persoane, pentru a le face publice şi a ajuta astfel poliţia şi procuratura în prinderea unor infractori. Brusc, interlocutorul meu a schimbat subiectul discuţiei, revenind la latura “sexuală” a problemei. Se interesa din nou dacă ziarul pe care îl conduc va publica sau nu materialele.

Mărturisesc că discuţia cu Victor Ponta m-a făcut să mă gândesc dacă nu cumva am luat parte involuntar la o acţiune îndreptată politic împotriva sa. Dar la fel, cei 15 ani de presă m-au făcut să constat că politicienii spun orice, atunci când vine vorba să îşi salveze pielea/imaginea. Atât cât îl cunosc pe Victor Ponta, cred că nu va lăsa ca oamenii, despre care spune că l-ar fi şantajat, să rămână în libertate. Pentru asta, îl anunţ că poate conta şi pe sprijinul nostru, însă cel mai mult cred că îl pot ajuta foştii săi colegi de breaslă, procurorii. Însă tot aceştia din urmă pot şi trebuie să facă lumină în acest scandal de prostituţie cu minori. Pentru procurori, ziarul „Puterea“ este dispus să facă ceea ce în mod normal ziariştii nu fac: să-şi dezvăluie sursa. Care sursă ştie că va trebui să facă lumină în acest caz, însă vrea să facă acest lucru în faţa unor oameni dispuşi să o asculte.

 şi 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-03-09

TAGURI: santaj, sexgate, psd, replica



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

TUDORP IS
25 Noi 2011

Nu ca zic, da' vreau sa spun: daca ponta ajunge prim ministrum, va dati seama ce sansa uriasa este sa se organizeze BAC-ul international la MAMAIA in sesiunea octombrie-aprilie, pentru garantarea (Vanghelie) unei promovabilitati de 110%, musai tre' sa fie doi ministri la invatamant, (Andronescu si Marga) Mazare la turism, si sa ruleze pe plasme, in locurile de examinare (prin perdelele de fum-la liber- ) filmele de actualitate cu celebrii mascarici ai ecranelor Poanta si Antenescu Regizor: Felix. zi buna
PANTHERA ROZ
25 Noi 2011

Cu asemenea "dovezi" poate fi acuzat si Patriarhul !Ciudat cu isi amintesc parasutele astea numai dupa ani si ani sitaman la momentul oportun pentru discreditarea exact cui trebuie.
BROD
25 Noi 2011

dacă reacţia lui ponta este cea descrisă în ziar... pare ceva cu o musculiţă pe o anume căciuliţă. ce-i drept, dezvăluirea se poate să provină de la tovarăşi de partid, aşa cum se petrecuseră lucrurile în scandalul ana birchal - geoană... amândoi zburaţi, între timp. din partid. aşa cum zboară muştele...
MARXX
25 Noi 2011

Infantilul asta de Ponta vrea sa para victima. Cum sa conduca tara un puber care pana de curand se dadea cu masina pe campuri si acum se vede prim-ministru. Cazul vostru e clar venit cu dedicatie, dar se potriveste manusa pe mascariciul de procuror. Parca si vad gasca asta de infantili, in frunte cu Banicioiu, salivand prin cluburi dupa fete cu fustite pana la fund..
BALTHAZAR
25 Noi 2011

Domnule ziarist, si nu ati facut o inregistrare a convorbirii telefonice cu Ponta - ar fi fost in obiceiurile dv!? Ciudat, foarte ciudat!...Poate va vine convorbirea cu Ponta cadou de unde ati scos si interviul cu fufa...
MAMAREA
26 Noi 2011

nu serios, exista vreun ziarist in cocina astaa platita de thiess-otv ? ca vad o redactie de golani, fotografi si tot felul de neica-nimeni de 2 la kil la taraba
ANTIPONTA55
27 Noi 2011

daca e adevarat sa plateasaca. oricine plateste pentru greselile sale, ca sunt din trecut pe mine unu' nu ma intereseaza! stia ca e persoana publica si tot a continuat, daca il ducea mintea nu facea astfel de gafe. e plina romania de proxeneti si scursuri ale societatii care beneficiaza de serviciile acestora. sa fi parinte de fetita... sa profiti de pe urma saraciei unei fete venita in bucuresti. nu stiu cat de cuminte este aceasta domnisoara sau cat de perversa poate fi, dar numai din cauza unor nemernici si a proastei educatii poti sa faci asa ceva. vorba lu' dragomir: "firati-ai dracu' sa va ia!"
BUCURACHE
17 Dec 2011

Crezând că-aveti Putere v-am citit, Și ce-am văzut? Doar gălăgie... Pe Ponta nu e clar că l-a ...cinstit, Vouă, în schimb, v-a dat blenoragie!

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Replica BOR: un abuz. PSD Argeș și-a pus sigla pe calendarele ortodoxe Filiala din Argeș a PSD a împărțit 5000 de calendare creştin-ortodoxe cu sigla partidului în... 06 Dec 2016 | (0)
Cinci persoane reținute pentru șantaj și deturnare a licitațiilor publice Polițiștii din Bacău, Neamț și Iași au destructurat o grupare infracțională specializată... 25 Noi 2016 | (0)