2018-05-22 07:30


Se mişcă Dreapta

 |  18:23
Roland Cătălin Pena

Iniţiatorii Mişcării Populare s-au mişcat foarte repede. Timpul va arăta dacă şi cu talent. În câteva luni au depus actele pentru înfiinţarea partidului generat de fundaţia cu acelaşi nume. La lansare, s-au definit ca noua voce a Dreptei. Voci am tot auzit după 1989, măsuri de dreapta am văzut cam rar.

Deocamdată nu avem de ce să nu-i credem, chiar dacă au ales să se nască într-o zi de marţi. Bebeluşul regal a fost mai inspirat, evitând de la bun început cele trei ceasuri rele. Apropo, nu ne-am lămurit dacă partidul preşedintelui este republican ori monarhist. În schimb, Eugen Tomac, coordonator până la Congres, a ţinut să precizeze că Partidul Mişcarea Populară şi şeful statului sunt parteneri. O precizare binecunoscută, dar şi binevenită la început de drum, semn că demersul politic nu ascunde, încă, nimic electoratului.

Deşi, Eugen Tomac şi ceilalţi membri ai conducerii: Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Cristian Petrescu şi Dragoş Ciuparu, par o garanţie că ceea ce se va auzi dinspre PMP se va şi întâmpla, asocierea cu Traian Băsescu este vitală. Elite în domeniile lor de activitate, nici unul nu are profilul unei locomotive electorale. Or, preşedintele a ţinut să demonstreze la sfârşitul săptămânii trecute, prin băi de mulţime la ţanc făcute, că mai are suficient combustibil ca să tracteze un partid.

Mesajele celor cinci, de la ceremonia de lansare, au fost scurte şi la obiect, iar Papahagi nu s-a înecat când a muşcat din măr. Inspirate, de nişă, au fost şi cele două priorităţi anunţate: nici o distincție între cetățenii români, indiferent unde locuiesc aceștia, şi susținerea fără rezerve a integrării europene a Republicii Moldova. Ca amănunte, Tomac e născut în Basarabia, iar Băsescu taman a fost la Chişinău, unde a vorbit pe faţă despre unire. Vine de se leagă!

Nu-mi vine să-mi închipui ce se va alege, de azi înainte, de PDL, dar nici de PMP dacă va înghiţi toţi învârtiţii de acolo.

Ziua de miere în relaţia cu presa s-a încheiat de ieri. Să vedem cât ţine minunea!


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-25

TAGURI: Partid, miscarea, populara, eugen, tomac, pmp, traian, basescu, basarabia, dreapta





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ALEX
29 Iul 2013

care dreapta stimabililor ca v-ati invatat numai cu cioara vopsita ! Asta e dreapta ?Asta este "de-a dreapta tatalui " basescu , care de fapt s-ar visa de-un mic Stalinut ...!
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova