2016-12-10 20:54

EDITORIAL


Tentaţia chineză pentru europeni

 |  21:00

Liderii europeni sunt într-o cursă contra cronometru pentru a pune capăt coşmarului crizei datoriilor. În jocul politic periculos al unor decidenţi importanţi din zona euro care încearcă să-şi impună propriile proiecte şi viziuni, ţările emergente, precum China sau Rusia, au apărut în ultimele zile ca o supapă sigură în problema salvării unor state europene.

Un element care pare să susţină această ipoteză de lucru este că directorul Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF) va efectua vineri o vizită în China, “pe fondul crizei datoriilor suverane în Europa”. Creditele acordate de către ţările emergente prin intermediul unei structuri speciale ar putea contribui la mărirea fondului FESF, care şi-ar permite astfel să acopere o contagiune a crizei datoriilor în Europa. Această soluţie nu ar necesita aprobarea parlamentelor naţionale, avantajând pe unii lideri care întâmpină piedici interne, precum cancelarul german, Angela Merkel. Rusia a anunţat că vrea să contribuie doar prin intermediul FMI şi că nu va cumpăra obligaţiuni. În context, China rămâne cel mai tentant remediu pentru probleme euro mai ales că dispune de imense rezerve valutare. Beijingul poate umple golul, dar nu o va face din altruism. Europa este o piaţă importantă pentru exporturile Chinei. În cazul în care zona euro se prăbuşeşte, criza financiară care rezultă va trimite exporturile chineze în zona neagră. Totodată, Beijingul vrea să-şi reducă dependenţa faţă de dolar şi are interes să joace pe un teren care îl avantajează. Dacă va interveni în criza datoiilor europene, partea chineză va avea beneficii enorme. Ţările bogate ar trebui să-i recunoască rolul de lider economic în lume. Mai mult, China îşi va consolida statutul de mare putere politică, ameninţând vechii vectori de putere.

Va plăti Europa acest preţ? O veche zicală spune că atunci când doi se ceartă, al treilea câştigă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-02-11

TAGURI: tentatie, chineza, europeni



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Unul din șapte europeni contaminați cu SIDA nu știe că este bolnav Organizația Mondială a Sănătății este îngrijorată de răspândirea record a virusului HIV... 29 Noi 2016 | (0)