2016-12-03 13:39

EDITORIAL


Tribut pentru diavol

 |  19:04
Tribut pentru diavol
Banu’ e ochiu’ dracului şi asta o ştie toată lumea. Eprintre primele lucruri pe care le auzi atunci când începi să te obişnuieşti culumea în care ai apărut fără să ai vreo vină, ci doar pentru că părinţii tăiaşa au crezut de cuviinţă (sau nu!). În vremurile pe care le trăim acum, banii,mai mult ca niciodată, contează din ce în ce mai mult în viaţa personală, înafaceri, în horoscop, pe Lună sau pe Marte, chiar şi după ce mori. Nu scapi deei nicicum. Nu poţi să uiţi că banii ar fi putut salva la un moment dat viaţaunui om drag, dar asta nu s-a întâmplat pentru că nici un doctor nu s-a uitatla tine sau la cel bolnav. Nu poţi să uiţi că dai bani ca să faci acte sau săintri într-un spital la un apropiat. Se spune că nu banii ne fac pe noi, ci noipe ei. Dar până să îi facem, ne „fac” ei pe noi, iar unii ne mai trezim după cene lovesc peste ochi. Şi pentru că ăsta se dorea a fi un editorial despresport, ar fi bine să vă spun şi despre ce e vorba. Ei bine, despre băieţii dela Unirea Urziceni, pentru că alţi oameni despre care merită să scriu nu ştiuîn aceste momente. Au muncit, au arătat (mulţi dintre ei) că nu sunt jucătoriexpiraţi, au făcut performanţă, dar în ultimul timp au făcut-o „pe burtagoală”. Robinetul de la Bucşaru s-a oprit, tocmai atunci când ar fi fost maimare nevoie de el. Cu salariile restante de două luni, oamenii lui Roni Leviparcă nu mai au aceeaşi tragere de inimă, deşi sunt oameni de mare caracter şiau arătat asta nu de puţine ori. Meciul retur cu Zenit a arătat că banii potface diferenţa între două echipe care, sincer vorbind, nu erau chiar atât dedeparte una de alta. Unii cu plăţi restante, alţii cu milioane în cont. Unii cubuget de zeci, poate chiar sute de milioane de euro, ceilalţi cu doar 500.000de euro cheltuiţi înainte de startul sezonului, şi ăia cu greu. Unii cujucători de milioane (Danny, de exemplu, e cotat la vreo 30 de milioane de euro),ceilalţi cu o echipă ce valorează 30 de milioane de euro (probabil cu tot custadionul plin de oameni). În afară de valoare, repet, diferenţele nu mi s-aupărut deloc mari, banii au contribuit decisiv la soarta calificării. MihaiStoica, poate sufletul acestei echipe care ne-a uimit pe toţi, era apatic înaintede meci şi arăta ca un om care nu mai are prea mari speranţe. Dacă şi el acapitulat, atunci formaţia din Bărăgan e în mare pericol. Din cauza banilor!„Banii nu aduc fericirea”, spune o altă vorbă. Cârcotaşii i-au adăugat ocontinuare: „Banii nu aduc fericirea... dar o întreţin!”, iar cea din urmămaximă pare că aduce mai mult cu realitatea. Din când în când, diavolul îşivrea tributul şi cum ar putea mai bine să şi-l ia dacă nu prin intermediulbanilor. Mare păcat că suferă oameni care nu ar trebui doar din cauza unor hârtii.

P.S.: Poveste despre bani (no comment!!!)

Un om a venit de la muncă târziu, obosit şi nervos,găsindu-şi băiatul de 5 ani aşteptând la uşă.- Tati, pot să te întreb ceva?- Da, sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.- Tati, câţi bani câştigi pe oră?- Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri?- Doar vreau să ştiu…Te rog, spune-mi cât câştigi pe oră?- Dacă trebuie să ştii, câştig 50 de dolari pe oră.- Aha... atunci poţi să îmi împrumuţi 25 de dolari?Tatăl s-a înfuriat: Dacă singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este casă îmi ceri nişte bani să îţi cumperi o jucărie prostească sau alte porcării,atunci du-te direct în camera ta la culcare. Gândeşte-te de ce eşti aşa egoist.Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru aşa copilării.Micuţul a mers în linişte în cameră şi a închis uşa. După o oră, omul s-acalmat şi a început să gândească: ”Poate chiar avea nevoie de bani. În plus, numi-a cerut des până acum”. Omul a mers la uşa băiatului şi a deschis-o:- Dormi?, îl întrebă- Nu tati, sunt treaz.- M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zilungă şi m-am descărcat pe tine. Uite, aici ai 25$.Micuţul a râs şi a sărit în sus de bucurie. După aceea a scos un pumn de bani.Omul a văzut că băiatul avea deja bani şi s-a enervat din nou.Micuţul şi-a numărat încet banii şi s-a uitat către tatăl său, care i-a spus:- De ce vrei mai mulţi bani dacă deja ai?- Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, am 50 de dolari.Pot să cumpăr o oră cu tine?


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-02-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image