2016-12-09 07:51

EDITORIAL


UE, la răscruce de interese. România, la apus de speranţă

 |  18:13

Suntem contemporani cu tranziţia Uniunii Europene de la extaz financiar la agonie bugetar-fiscală şi cu decăderea României de la stadiul de speranţă la cel fără de speranţă, chiar dacă vom contrazice vorbe înţelepte, potrivit cărora “speranţa moare ultima”.

Voi trata cele două destine de naţiuni, pe de-o parte, naţiunea unional europeană, a celor mai puternice state europene, iar pe de altă parte, pe cea română, periferică, neintegrată şi neintegrabilă de facto în spaţiul elitist la care facem referire, în mod diferit, aşa cum realitatea demonstrează că se întâmplă cu adevărat.

Uniunea Europeană se zbate astăzi într-o situaţie dramatică, cu ieşire, nu fără de ieşire, în care a fost aruncată nu de criză, nu de recesiune, ci de clasa politică ce o conduce, într-un mod nefericit, incompetent, interesat, inacceptabil. O clasă politică nepotrivită, la momentul nepotrivit!

Datorită legăturilor indestructibile între sistemul bancar european şi clasa politică europeană, în care primul finanţează campanii electorale, iar celălalt asigură supravieţuirea celui dintâi, în orice condiţii de piaţă, de pierderi sau de strategii defecte, criza economică a escaladat în spaţiul european.

Să facem împreună un exerciţiu de imaginaţie: închipuiţi-vă că în anul 2008, 15 septembrie, căderea Lehman Brothers, începutul oficial al crizei economice globale, care cu primul val a lovit SUA, la frâiele destinelor americane nu se aflau persoane care au contribuit direct la crearea acesteia, iar la cârma UE, prin puternicele state europene care asigură conducerea de facto, nu s-ar fi aflat persoane influenţabile, de lobby-ul bancar bineînţeles.

Ce s-a întâmplat, de fapt? Încerc să simplific cât mai mult cu putinţă: Henry sau Hank, după cum mai este răsfăţat Poulson, fost numărul 1  la Goldman Sachs, “creatorul divin“ al crizei de care vorbim, întâmplător sau nu şi ministru al finanţelor SUA în acel moment, şef al trezoreriei statului federal, decide, cu sânge rece, să contraatace efectele crizei financiare, ce tocmai explodase, nu prin preluarea activelor toxice de la băncile de investiţii, care le produseseră, inclusiv banca de care era atât de mult legat, prin inginerii financiare de tipul derivatelor, în marja, citiţi mai simplu pariurilor, dintre cele mai odioase, şi aducerea capilor acestora în faţa justiţiei americane, pentru a răspunde de subminarea economiei americane şi globale, ci dimpotrivă, prin recompensarea foştilor colegi de breaslă, de un cinism greu de imaginat şi conceput, cu mari sume de bani de la contribuabilul american, direct 1.200 miliarde de dolari, indirect depăşind 2.000 de miliarde de dolari. De ce spun cinism? Deoarece, în condiţiile în care milioane de cetăţeni americani rămân pe drumuri, pierzându-şi casele, slujbele, ucigându-şi viitorul familiilor şi copiilor acestora, din cauza rapacităţii respectivilor bancheri, aceştia, cu bani de la bugetul federal american, se pun pe scoatere de profit din piatră seacă, reuşind, pe fondul crizei financiare adânci, a lipsurilor pentru majoritatea populaţiei americane, generate de măsurile guvernamentale, să obţină profituri istorice şi să continue sarabanda acordării de prime, bonusuri de succes etc.! Însă ce succes, pătat cu suferinţa milioanelor, sutelor de milioane de cetăţeni americani, prin analogie, un fel de “diamante însângerate“, într-o formă mult mai rafinată!

Chiar dacă meritoriu, în prima etapă, aş putea spune Uniunea Europeană a sesizat pericolul de dincolo de Ocean, în special prin fostul prim-ministru britanic, Gordon Brown, care a iniţiat proceduri corecte anticriză, prin intenţia de preluare a activelor toxice, imediat ce Hank Poulson a reuşit să otrăvească şi apele Tamisei, nu numai ale Potomacului, cu lobby-ul său pro-bancar, iată că şi ultimul bastion în calea fărădelegii a căzut, premierul britanic modificându-şi poziţia iniţială, alăturându-se celor care urmau să arunce economia Europei în cea mai neagră perioadă de la al Doilea Război Mondial încoace. Cert este că imediat a şi dispărut din funcţia deţinută, ratând ocazia unică pentru el de a intra în istorie, pozitiv, pentru că negativ se poate considera deja intrat.

De la acest moment până la contaminarea întregii clase de lideri politici ai UE cu acest mod dezastruos de a limita efectele crizei economice, financiare, morale şi de altă natură, de a o soluţiona, pentru lobby-ul bancar nu a mai fost decât un pas.

Trăim astăzi, după trei ani de criză financiară grea, sentimentul că ne-am întors în timp, fiind obligaţi să o luăm de la capăt, cu mult mai dificil decât în 2008, urmând să ne confruntăm cu al doilea V din acel nefericit W la care clasa politică globală ne-a expus.

Îşi închipuia cineva, în urmă cu 5 ani, că în SUA va exista o mişcare populară de protest, care tinde să devină fenomen, numită “ Ocupaţi Wall Street!“, care să protesteze faţă de influenţa banilor în politica americană şi a nedreptăţilor sistemului financiar, după modelul protestelor din lumea arabă? Ce dovadă mai bună ca aceasta că politicul american a aruncat “the american dream“ în cel mai “adânc somn“ din istoria statului federal!

Sau, revenind pe plaiuri europene, îşi închipuia cineva, să spunem tot cu acelaşi număr de ani în urmă, că un stat ca Grecia  devine falimentar sau alte state ca Italia, Spania, Portugalia, Franţa şi Germania sunt ameninţate, în profunzimea structurii lor economice, de un nivel al datoriei publice greu de imaginat pentru o minte normală?

Tot acest tablou a fost generat de acţiunile iresponsabile ale politicului global, atât înainte de declanşarea crizei economice, cât mai ales după, adică în ultimii trei ani.

România, la rândul ei, chiar dacă a plecat de pe o poziţie avantajoasă, chiar privilegiată, nefiind în legătură directă cu operaţiunile financiare toxice, americane şi europene, ca urmare a unui management defectuos şi mai ales orgolios, al crizei economice, a reuşit, într-un timp scurt, nu numai să piardă avantajul competitiv, ci să se afunde într-o recesiune profundă, de structură, care a antrenat moralul societăţii, singura platformă care asigură supravieţuirea naţiei, chiar în condiţii dificile, de care România nu a dus lipsă în zbuciumata sa existenţă.

Nu am înţeles şi, probabil, nu voi înţelege nici pe viitor de ce în gestionarea perioadei grele de criză nu a fost constituit un comitet consultativ, la nivelul Guvernului, format din personalităţi economice şi de afaceri, care, pe modelul altor state mult mai evoluate şi desigur mult mai responsabile, să ofere cele mai potrivite soluţii.

Probabil, societatea românească ar fi avut un alt moral, ştiind că măsurile care s-au luat, de contracarare a efectelor crizei economice, ar fi avut girul celor mai buni, dintre cei mai buni, specialişti români şi străini din România în domeniu.

Orgoliul nemăsurat, iresponsabil, a făcut însă ca persoane fără nici un fel de experienţă, fără o zi de lucru într-o întreprindere, fără să fi generat în activitatea lor economică cifre de afaceri, profituri, fără să fi purtat grija angajaţilor proprii, fără să gestioneze situaţii economice cu valori însemnate şi riscuri pe măsură, pentru care miliardul de euro nu are o semnificaţie cu mult diferită de suta de lei din portofelul propriu, să decidă asupra unor măsuri majore, care au contribuit din plin la agravarea crizei, cum ar fi creşterea TVA de la 19 la 24% sau pierderea predicitibilităţii, concomitent cu “câştigarea“ incoerenţei legislative, desigur în domeniul economico-financiar.

Din aceste motive şi din multe altele, pe care nu le dezvolt în acest articol, Uniunea Europeană se află astăzi la răscruce de interese şi chiar de existenţă, iar România, la apus de speranţă, riscând să piardă şi acest ultim activ de care dispune şi anume speranţa, motorul intern, care o poate sprijini să depăşească şi de această dată impasul major în care se găseşte.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639262-12-26

TAGURI: UE, Lehman Brothers, criză



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

BNR: “România nu a ieșit din criză, se află într-o perioadă de tranziție!” Adrian Vasilescu, consilier strategie în cadrul Băncii Naționale a României (BNR), a făcut,... 23 Noi 2016 | (15)
Au spulberat degeaba pe Dinamo Criză financiară fără precedent din fotbalul românesc. Din cauza datoriilor, trei echipe erau... 06 Dec 2016 | (0)