2017-10-20 11:51


BACALAUREATUL 2017, încotro? Profesorii AMENINȚĂ cu greva generală

 |  10:47
BACALAUREATUL 2017, încotro? Profesorii AMENINȚĂ cu greva generală

Luni, 12 iunie, este programata proba competentelor digitale din cadrul Bacalaureat 2017, insa profesorii preuniversitari din Cluj, dar şi din alte oraşe se pregătesc de grevă generală. Peste 3.000 de profesori vor intra în grevă dacă solicitările lor, cele mai multe de ordin financiar, nu vor fi luate în calcul de către minister, a anunţat liderul Sindicatului Liber al Învăţământului Preuniversitar din Cluj, Lucia Cojocaru.

Greva ar urma să aibă loc luni, 12 iunie, la ora 8:00, şi ar urma să ducă la blocarea desfăşurării probei de competente digitale din cadrul Bacalaureatului.

"Din ceea ce ştiu, este vorba despre aproximativ 3.000 de profesori în judeţ care vor intra în grevă. Din comunicările cu colegii, ştiu că grevă va fi în toate judeţele din ţară unde avem reprezentanţi. Sigur că greva ar afecta şi examenul de Bacalaureat, în condiţiile în care în data de 12 este programată proba de competenţe digitale. Suntem deschişi la negocieri şi răspundem şi dacă suntem solicitaţi la 12 noaptea sau la patru dimineaţa", a declarat Lucia Cojocaru, citata de stiripesurse.ro.

Potrivit documentului semnat de preşedintele şi vicepreşedintele SLIPC, profesorii sunt nemultumiţi de poziţionarea salariaţilor de învăţământ în partea inferioară a grilei de salarizare, neacordarea majorării de 20% anunţată în programul de guvernare, dar şi lipsa din bugetul pe 2017 a sumelor necesare pentru plata senţintelor judecătoreşti. Legea salarizării unitare a bugetarilor a fost votată, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor şi urmează să meargă la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-06-09

TAGURI: bacalaureat, profesori, greva generala



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri