2019-01-22 09:00


FESTIVAL de CĂȚĂRAT pentru copiii cu deficiențe de vedere

 |  15:22
FESTIVAL de CĂȚĂRAT pentru copiii cu deficiențe de vedere

Peste 65 de copii și tineri cu deficiențe de vedere proveniți de la cele 7 școli speciale din toată țara și 15 copii și tineri valizi au participat, la finalul de săptămânii trecute, la cel mai mare eveniment de incluziune prin escaladă organizat în România.

Sub deviza “Puternici Împreună”, Asociația Climb Again a organizat un festival de activități sportive: escaladă pe perete vertical, activități specifice unui parc de aventură și tiroliană, toate având ca beneficiari direcți copiii și tinerii cu deficiențe de vedere.

Participanții au fost împărțiți în echipe mixte (văzător - nevăzător) și toți copiii au experimentat cele trei circuite, sub supravegherea instructorilor din Lotul Național de Paraclimbing și a vountarilor.

”Cel mai mult mi-a plăcut la cățărare pentru că m-am urcat pe perete singur și am ajus sus, la tavan. Nu mi-a fost de loc teamă pentru că instructorii m-au pus un ham pe mine, s-au legat cu o sfoară groasă de mine și am știut că sunt în siguranță. Până acum nu m-am cățărat decât în copac și mi-a fost cam frică, dar astăzi a fost altfel, mi-a plăcut că am venit aici”, spune Darius, un puști de 13 ani din Târgu Frumos.

”Colaborarea nostră cu școlile special pentru deficienții de vedere a început în 2014, când cei de la Școala Specială pentru Deficienți de Vedere din București au venit către noi, inspirați de lucrurile pe care le facem în general cu copiii și tinerii cu deficiențe. De atunci, înregistrăm rezultate spectaculoase, în sensul că tineri cu deficiențe de vedere care se antrenează la cenru nostru fac parte astăzi din Lotul Național de Paraclimbing și câștigă medalii la concursurile internationale. Acțiunea din acest week-end și prezența copiilor din toate centrele de nevăzători din țară este dovada perfecta că existența unui astfel de centru este firească și utilă. Copiii s-au simțit extraordinar”, a declarat Claudiu Miu, Presedinte Climb Again

Acțiunea inițiată de Asociației Climb Again  - Puternici Împreună, vine la doar câteva luni de la deschiderea oficială a centrului din București, un spațiu generos care găzduiește o sală de escaladă și aventură, săli de antrenament și spații de terapie pentru copiii și tinerii cu diverse tipuri de dizabilități. Asociația Climb Again oferă sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu deficiențe, iar rezultatele sunt impresionante. Primii beneficiari și-au reconfigurat stilul de viață și au realizat lucruri ce păreau imposibile, de la găsirea unui loc de muncă, la utilizarea bastonului alb, de la ieșirea în natură, la performanță în cadrul competițiilor naționale și internaționale de paraclimbing.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-18

TAGURI: festival de catarat, copii deficiente vedere
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
18 Dec 2018

Ziceți ceva și de podul Constanța!https://petitieonline.net/petitie/25876158.Semnați,oameni buni!
Random image



Ultimele stiri





loading...