2018-12-11 22:34


PREMIERĂ în învățământul românesc: ȘAHUL, disciplină universitară!

 |  12:22
PREMIERĂ în învățământul românesc: ȘAHUL, disciplină universitară!

O premieră binevenită în educația românească a prins contur la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați. Sportul minții, șahul, a devenit specializare de sine stătătoare, pentru prima dată la o universitate din România.

Astfel, din acest an universitar se poate studia ”sportul minții” la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul universtității gălățene. Conform presei locale, sunt deja peste 100 de studenți în anul I. „Așa se face că, în anul universitar 2017-2018, la nivel de licență, disciplina șah este studiată de 135 studenți din anul I. Mai mult, la aceeași facultate este organizat și un curs de conversie profesională, cu durata de doi ani, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, care doresc să obțină o diplomă de licență în specializarea Educație Fizică și Sportivă. De asemenea, unic în țară, la acest curs participă alți 53 cursanți veniți din județele Galați, Brăila, Buzău, Vrancea, Cluj, Satu Mare, Suceava, Botoșani! Din cele opt module aferente jocurilor sportive, două sunt dedicate șahului (Metodica predării șahului, Elemente de tactică și Strategie în șah)”, scriu jurnaliștii de la publicația PresaGalați.ro.

Conform reglementărilor legale în domeniu, șahul a fost inclus, acum câțiva ani, ca disciplină opțională pentru elevii din ciclul primar.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-22

TAGURI: sah, universitate, galati, premiera
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
21 Mar 2018

si la federatia de fotbal trebuie inclusa disciplina de TABLE si RULETA LA MONACO...plus charterul LEARJET cu mici de la cocosatu din BANEASA...ha ha ha stupid people
DOINA CROITORU
03 Apr 2018

Eheheeeee! Premiera a fost la UNEFS in anul 2012 Puteti verifica aici: http://unefs.ro/custom_images/file/unefs/studii/studii%20de%20licenta/facultati/fefs/planuri%20de%20invatamant/FEFS/Plan%20de%20invatamant%20Licenta%20EFS%20anul%20III.pdf http://unefs.ro/custom_images/file/unefs/studii/studii%20de%20licenta/facultati/fefs/planuri%20de%20invatamant/FEFS/Plan%20de%20invatamant%20Licenta%20SPM%20anul%20III.pdf
Random image



Ultimele stiri






loading...