2018-09-24 14:39


PROIECT. Învăţământ OBLIGATORIU de 15 clase. Iniţiativa se află la Camera Deputaţilor

 |  11:36
PROIECT. Învăţământ OBLIGATORIU de 15 clase. Iniţiativa se află la Camera Deputaţilor

Grădiniţa şi liceul, până la clasa a XII-a, ar putea deveni obligatorii. Este o iniţiativă a deputaţilor PSD şi UDMR. Concret aceştia vor ca până în 2020, ultimii doi ani de grădiniţă şi ultimii doi ani liceu să devină obligatorii. Proiectul va fi supus votului în Camera Deputaţilor.

Sărăcia, şomajul, scăderea natalităţii şi cazurile de abandon familial sunt doar câteva motivele care au dus la scăderea numărului de preşcolari. În 2016, doar 500.000 de copii cu vârste între 3 şi 6 ani au fost înscrişi la grădiniţă, aproximativ 60% din totalul lor. Aceleaşi statistici arată şi că numărul grădiniţelor a scăzut dramatic în ultimele două decenii: de la peste 10 mii în 1990, s-a ajuns la puţin peste o mie în 2016.

„Din punct de vedere al grădiniţei, dacă ar deveni obligatorie, automat, conform Legii Educaţiei şi costurile, mai ales cu masa, ar trebui suportate de Ministerul Educaţiei. Ar fi o măsură binevenită mai ales în sistemul rural”, spune Eugen Ilea.

Nici în licee, situaţia nu e mai bună. În anul 2016-2017, din 120 mii de elevi, 20% nu s-au prezentat la examenul de bacalaureat.

„Este în vigoare articolul care spune foarte clar ca pâna în anul 2020 Ministerul Educației Naționale asigură extinderea învățământului obligatoriu la elevii de clasa a XII-a”, spune Liviu Pop, fost ministru al Educației.

Practic, prin acest proiect de lege iniţiat de deputaţi, se urmăreşte acelaşi lucru. Pe lângă clasele finale de liceu, grupa mijlocie şi grupa mare ar deveni obligatorii.

Iată ce spun părinții:

Cred că dacă avem o naţie mai educată nu e nimic greşit în asta.

Ar favoriza învăţământul, bineînţeles.

În ziua de azi, fără 12 clase nu faci nimic.

În acest moment, proiectul de lege este la Camera Deputaţilor.

Sursa: Digi 24.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-08

TAGURI: proiect, invatamant obligatoriu,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
08 Mar 2018

si Academia izmenarilor cum este?va fi si asta obligatorie?
ANONIMUS
22 Mar 2018

Scoala de arte si meserii pentru cei care nu puterea de a face un liceu. Asa o sa avem analfabeti functionali cati mai multi si vom intretine fabricile de diplome. Si rezultatele se vad in tot mai proasta guvernare.
LEVST.
05 Apr 2018

cRED CA MASURA ESTE PROPUSA PENTRU UN TERMEN LUNG, IN SENSUL PREGATIRII TERENULUI, adica -la un moment dat- invatamantul obligatoriu se va prelungi pana pe la 40 de ani, insa numai pentru premianti, iar acestia -INTOTDEAUNA- vor fi odraslele noii nomenclaturi si clientele...Si, bineinteles, scoala li se va considera vechime, apoi vor iesi la pensie in 10-15 ani, cu pensii speciale si-vorba cea - happy nation...Scoala trebuie sa fie obligatorie pentru max. 10 clase, insa ce trebuie sa fie si mai obligatoriu, transformarea-prin lege- a fiecarui cetatean ajuns la 16 ani, intr-un proprietar de ceva aducator de venit si fara perspectiva de devalorizare, iar aceasta este improprietarirea -fizica sau virtuala- a fiecarei persoane citate, cu aprox. 1 ha /pamant, si de aici fiecare isi construieste viitorul, cei care vor intelege correct lucrurile pot deveni bogati in cativa ani, inaintea celor care continua scoala, si dintre ei se pot racola cei mai buni profesionisti, pentru ca dupa ce isi fac banii muncind,cei interest, se pot duce sa continue scoala(facultate), insa acestia vor avea cea mai inalta etica profesionala, pentru ca stiu-cu adevarat- ce valoare are munca si cine merita adevaratul respect, in societate..
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...