2017-11-19 01:28


ROMÂNIA, singura țara din UE unde educaţia se face cu necalificaţi. Câte mii de cadre didactice NECALIFICATE au ajuns la catedră în acest an școlar

 |  13:30
ROMÂNIA, singura țara din UE unde educaţia se face cu necalificaţi. Câte mii de cadre didactice NECALIFICATE au ajuns la catedră în acest an școlar

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) susțin că România este singura ţară din UE în care există titulatura de necalificat în sistemul educațional.

Dureros este că în acest an şcolar, 4.500 de cadre didactice necalificate au ajuns la catedră, în condițiile în care tinerii calificaţi nu vor să predea în şcolile din provincie din cauza salariilor jenante, informeaz[ news.ro.

Dacă în anul  2004, la un număr de 4 milioane de copii existau 343.000 de posturi în educaţie, în anul 2017 ne confruntăm atât cu scăderea numărului de copii la 3 milioane, dar şi cu scăderea numărului de posturi didactice la aproximativ 295.000. În plus, dacă în anul 2005 existau 19.500 de debutanţi, în 2017, numărul acestora a ajuns la 16.000, atrage atenția FSLI.

 “Ar trebui să facem un simplu exerciţiu de imaginaţie să ne dăm seama cât de gravă este situaţia din învăţământul românesc: gândiţi-vă ce ar însemna ca un medic necalificat să intre în sala de operaţii şi să facă o intervenţie chirurgicală? Sau un medic necalificat să prescrie medicamente unui bolnav? Ce ar însemna ca un necalificat să instrumenteze un dosar în justiţie, un necalificat să stabilească bugetul unei comunităţi sau un necalificat să conducă un avion sau o locomotivă? Ni se pare revoltător sau absurd. Dacă se acceptă ca în anul 2017 să fie copii care sunt “ modelaţi” de necalificaţi, înseamnă că inclusiv România este condusă de persoane fără studii de specialitate. FSLI consideră că este inacceptabil ca în faţa copiilor să ajungă  “dascăli” care nu stăpânesc materia pe care o predau, aşa cum nu au nici abilităţile psihopedagogice necesare pentru formarea unor caractere", susțin reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, într-un comunicat.

Reprezentanţii FSLI spun că s-a ajuns în această situaţie pentru că ani la rând a fost tolerat acest fenomen. "Cu un salariu lunar de 1.400 de lei, cât are în acest moment un cadru didactic debutant, suntem departe de rezolvarea unei probleme majore. Din păcate, nici perspectiva nu este optimistă. Atât timp cât prin legea salarizării un profesor debutant va ajunge, ipotetic, în anul 2022 la un salariu net de 2.400 de lei, este evident că este posibil să crească numărul  ”şlefuitorilor de suflete şi caractere”, fără studii de specialitate", a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-10-19

TAGURI: romania, UE, cadre didactice, necalificati, catedra



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
19 Oct 2017

este absolut normala situatia, atata timp cat Romania este SINGURA tara din lume condusa de mafioti, cei mai multi deja cu dosare penele, dar imposibil de finalizat, tocmai pentru faptul ca ei conduc tara...Perfectul cerc vicios!
LEVST.
20 Oct 2017

In speranta-probabil desarta- ca "scroafele sacre" ale natiei se vor sensibiliza, am sa reiau acest comentariu:"In seara asta am o intrebare pentru "adevaratii" filozofi si carturari ai natiei, gen plesu, liiceanu, cornea, cartarescu si alti borfasi din marea lor grupa, care sunt viermii care erodeaza cel mai cumplit statutul tarii, prin faptul ca ei sunt cei care au sustinut si sustin proprii lor emanati, ajunsi-impinsi- in varful piramidei...In primul rand vreau sa-i intreb daca au auzit de cazul Dreyfus si Emile Zola, care a luptat singur impotriva armatei franceze(corupte) si chiar impotriva populatiei manipulata de discursuri patriotarde ale generalilor...El si-a riscat libertatea si s-a auto exilat in Anglia, pentru a se impune o libertate individuala incalcata prin conspiratie, cat si pentru liberalizarea politicii franceze a timpului...Bine, cei enumerati mai sus si inca vrea zece duzini ca ei, la un loc, din punct de vedere al valorii literare vorbind, nu sunt nici macar la unghia lui Emila Zola, dar- real- au toate sanse ca-social- sa devina si ei cineva...Intrebarea este daca acesti lasi filfizoni , permanent in solda puterii, vor avea vreodata puterea morala sa se ridice si sa savarseasca cea ce sute de mii , sau milioane de romani onesti -din tara si plecati- asteapta de la ei, adica simplul gest de a se pune in fruntea maselor si sa initieze o adevarata revolutie, in care toata clasa politica de dupa "89 sa fie matrasita complet, prin incarcerare de minim 10 ani si -apoi- ei sa puna bazele si directiile unui adevarat stat de drept , bazat pe echitate si justitie sociala...plesule, cartarescu, cornea si liiceanu si alte loaze ca voi, sunteti voi in stare sa faceti ceva pentru poporul pe care -alaturi de politicieni- il sugeti de sange? Sau numai gandidndu-va cam ce ar insemna asta, va simtiti mai mult ca oricand kkti pe voi, pana peste urechi? Gunoaielor, voi sunteti cei mari perfizi vanzatori de tara..
LEVST.
20 Oct 2017

Ciudat este insa faptul ca noii beneficiari ai titlului de doctor nu sunt cercetatori stiintifici de cariera, nici oameni de stiinta afirmati sau impatimiti soareci de biblioteca. Sunt mai mult demnitari si inalti functionari ai statului. Acesti functionari si demnitari sunt in general oameni de decizie intr-un domeniu sau altul, persoane cu influenta in sistem, ministri, parlamentari, politicieni, personalitati care detin parghii bune sa-ti faca oricand un contraserviciu, dupa ce i-ai servit asa cum se cuvine. Nu toata lumea stie ca, pana recent, ajunsese sa functioneze o tagma a "specialistilor" in elaborarea lucrarilor de licenta, masterat si doctorat. Oamenii isi facusera firme, se intitulau "SRL" si isi lansau interesul promotional pe Internet. De ce ploua cu diplome in Romania .... Este o practica autohtona cu care ne-am facut deja de ras in Europa..... Bugetarii posesori ai unei asemenea diplome primesc salariul majorat cu 15%. Un jurist posesor al diplomei de doctor in Drept poate deveni avocat fara sa sustina examenul de barou, doctoratele iti dau dreptul sa ajungi profesor universitar, sa lucrezi in cercetare sau sa detii functii de conducere in mediul academic. Ce de avantaje!..."____--------_____Sa nu ne facem sange rau doar din atat! Iar vorba stramoseasca spune"Tot raul, spre bine!" ,plus ca este f. normal ca intr-o tara condusa de paparude sa ploua! Iar ploaie inseamna belsug! Ca e numai pentru unii, ca este doar cu 15%, asta e alta poveste!pana la urma nici dumnezeu nu a putut face lumea intr-o singura zi, i-au trebuit 7!
ANONIM
21 Oct 2017

Ziceți ceva și de stațiile de tramvai din capitală cu peroane înguste lipsite de balustrade de protecție!https://petitieonline.net/petitie/45826153.https://petitieonline.net/petitie/09726156.Semnați,oameni buni!Bulevardul Basarabia are nevoie de modernizare grabnic!Capitala are nevoie de magistrala 7 până în 2020!
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova