2018-11-17 15:13


Scandal pe LUCRĂRILE DE LICENȚĂ. Facultățile vor eliminarea lor

 |  18:12
Scandal pe LUCRĂRILE DE LICENȚĂ. Facultățile vor eliminarea lor

Facultățile pot renunța la susținerea lucrării de licență, la finalizarea studiilor din acest an. Facultatea de Drept a Universității București a ales doar testul grilă pentru licența din vara acestui an, precizând că nu este o premieră, pentru că și în perioada 2007-2011 s-a putut opta între examen și lucrare.

Deși renunțarea la susținerea lucrării de licență poate fi decisă în baza un ordin al fostului ministru al Educației Mircea Dumitru, Direcția Generală Învățământ Superior susține că fără lucrarea de licență este imposibilă verificarea abilităților de cercetare ale absolvenților, necesare la master și doctorat.

Decanul Facultății de Drept, Flavius Baias, a declarat vineri, pentru News.ro, că decizia de a se renunța la lucra și a rămâne doar examenul a fost luată cu majoritate de voturi de către Consiliul facultății și prezentată Senatului Universității București, care a aprobat-o, scrie News.ro.

„Nu este pentru prima dată, ci pentru a doua oară, pentru că în perioada 2007- 2011 s-a putut opta între examen și lucrare. Acum, Facultatea de Drept a decis să renunțe la lucrare, a optat numai pentru examen. Decizia a fost luată, cu imensă majoritate, de către Consiliul facultății, prezentată Senatului, care a aprobat-o. În perioada 2007- 2011, au fost și facultăți care au păstrat lucrarea de licență și au renunțat la examen”, a spus Flavius Baias.

Renunțarea la una dintre cele două probe de la licență este posibilă în baza prevederilor unui ordin al ministrului Educației, semnat de Mircea Dumitru, în 20 decembrie 2016. Ordinul de ministru privind Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de licență/diplomă și disertație, care a fost publicat în Monitorul Oficial din 4 ianuarie 2017, prevede că acesta constă din una sau două probe, stabilite de Senatul universitar, respectiv: proba de evaluare a cunoștințelor fundamentale și de specialitate și proba de prezentare și susținere a lucrării de licență sau a proiectului de diplomă.

În baza acestui ordin de ministru, fiecare instituție de învățământ superior acreditată va stabili, în funcție de specificul programului, numărul probelor și modul de susținere a acestora, respectiv oral, scris sau  probă practică.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-20

TAGURI: facultati, facultati, universitatea bucuresti, test grila
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...