2018-02-24 17:54


4 iulie: Ziua Independenţei SUA

 |  12:04
4 iulie: Ziua Independenţei SUA

Americanii sărbătoresc, astăzi, 4 iulie, Ziua Naţională. Ambasada americană la Bucureşti a sărbătorit 237 de ani de independenţă a Statelor Unite, printr-o ceremonie specială, organizată ieri. Oaspeţii de onoare au fost premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

În 2012, de Ziua Americii, Traian Băsescu era suspendat de Parlament, aşa că la recepţie s-a dus Crin Antonescu, în calitate de preşedinte interimar. Acum, Antonescu nu s-a mai aflat la tribună, ci a stat în spatele terasei la reşedinţa ambasadorului SUA. Însărcinatul cu afaceri al ambasadei americane, Duane Butcher a anunţat că în cursul acestei veri va fi numit noul ambasador american în România.

Victor Ponta a spus, la ceremonie: „Anul trecut era o atmosferă fierbinte în Bucureşti şi în România şi sunt foarte bucuros să constat că acum suntem o ţară stabilă şi predictibilă şi dovedim că suntem un prieten mai sigur şi de încredere al Americii”, transmite Realitatea TV.

Ziua Independenţei, cunoscută şi ca 4 iulie, este o sărbătoare federală în Statele Unite, care comemorează adoptarea Declaraţiei de independenţă de pe 4 iulie 1776, în care a fost declarată independenţa faţă de Regatul Marii Britanii. Ziua Independenţei este deseori asociată cu focuri de artificii, parade şi evenimente private care sărbătoresc istoria, guvernul şi tradiţia Statelor Unite. Ziua Independenţei este ziua naţională a Statelor Unite ale Americii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-04

TAGURI: ziua, independentei, statele, unite





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova