2016-12-07 16:35

EVENIMENT


4,5 milioane euro deszăpezirea

 |  21:00
4,5 milioane euro deszăpezirea

Milioane de euro cheltuiesc pe deszăpezire autorităţile din zonele afectate de fenomenele meteorologice extreme înregistrate în acest an. Unele contracte au fost date fără licitaţie, iar dintre acestea câteva au ajuns la firmele consacrate, aflate în sferele de influenţă ale mai-marilor judeţelor aflate sub codul portocaliu. Dovada cea mai bună că banii au fost aruncaţi pe fereastră este amenda încasată de două firme din Prahova care nu au deszăpezit la timp drumurile stabilite prin contract.

Vrancea - 3 milioane lei

În Vrancea, unul dintre cele mai năpăstuite judeţe, administraţia publică locală, în fruntea căreia se află Marian Oprişan, plăteşte peste trei milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor judeţene firmei Sotirex SRL, al cărei asociat unic este Angela Munteanu. Firma a aparţinut consilierului judeţean Victor Roman (PSD), acesta ieşind din societate pentru a pune capăt acuzaţiilor de conflict de interese şi cedându-şi părţile sociale asociatei de atunci, Angela Munteanu.

Buzău - 5,8 milioane lei

Consiliul Judeţean Buzău, condus de Constantin Boşcodeală (PSD), a încheiat contracte cu trei societăţi comerciale pentru cinci loturi de drumuri judeţene din tot atâtea zone ale judeţului. Liciu Con SRL, Conferic SRL şi Petro Consind SRL vor împărţi cele 5,8 milioane lei (aproape 1,5 milioane euro). Conferic SRL aparţine lui Emil Nicolai şi Constantin Moglan, ultimul fiind trimis în judecată, în 2010, de DNA, alături de primarul comunei Lopătari, pentru fraude cu fonduri europene. Firma Petro Consind, despre afacerile căreia ziarul „Puterea” a mai scris, a aparţinut soţiei consilierului judeţean PSD Dumitru Dobrică. Acesta este chiar angajat la firma care acum este deţinută de un vecin din localitatea natală a familiei Dobrică.

Mehedinţi - 1,2 milioane lei

Consiliul Judeţean Mehedinţi, prezidat de democrat-liberalul Marius Bălu, cheltuieşte peste 1,2 milioane lei pentru deszăpezire, atribuind trei contracte firmelor Confort SA, Alpha Construct Sistem SA şi Via Vita SRL. Prima aparţine miliardarului timişorean Georgică Cornu, supranumit „regele asfaltului din Banat”, campion la afaceri cu statul. Cea de-a doua firmă aparţine unui alt miliardar răsfăţat de instituţiile statului cu numeroase contracte publice - Constantin Isvoranu, despre care se spune că este bun prieten cu Mihai Stănişoară.

Olt - 10 milioane lei

Consiliul Judeţean Olt, condus de Paul Stănescu (PSD), a încheiat contractele de deszăpezire pe o perioadă mai lungă, respectiv 2011-2015, iar valoarea acestora se ridică la 10 milioane de lei. Banii vor intra în conturile a cinci firme - Olt Drum SA, T Dancor Romconstruct SRL, celebra Delta ACM 93 SRL, Bebe Trans Rom SRL şi Corpres SA. Olt Drum SA aparţine Consiliului Judeţean, iar T Dancor Romconstruct SRL, lui Cornel Ciocan. Fratele acestuia, Dan Ciocan, este consilier judeţean PSD în Olt (se observă că numele firmei provine de la numele celor doi fraţi). Cornel Ciocan a fost trimis în judecată, anul trecut, de procurorii DNA, pentru un prejudiciu de 1,7 milioane euro adus statului din evaziune fiscală. Bebe Trans Rom SRL aparţine omului de afaceri slătinean Alexandru „Bebe” Manea, cel care, în 2006, a reuşit să-l împuşte mortal pe şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor Olt, Iulian Ilie, la finalul unei partide de vânătoare.

Călăraşi - 2 milioane lei

Societatea Drumuri şi Poduri SA Călăraşi, deţinută în totalitate de Consiliul Judeţean Călăraşi, condus de liberalul Răducu Filipescu, a încheiat trei contracte pentru deszăpezire, toate în valoare de aproape 2 milioane de lei. Primul a fost atribuit firmei Dimar SRL, al doilea, Zalex DG Cons SRL, iar al treilea, Euro Grup DG Transport SRL.

Prahova - 6,2 milioane lei

În Prahova, Consiliul Judeţean, condus de Mircea Cosma (PSD), plăteşte serviciile de deszăpezire cu aproape 6,2 milioane lei, banii intrând în conturile a cinci societăţi comerciale - Cast SRL, Coni SRL, Star T&D SRL, Matero - Ama SRL şi Rebelis Construcţii SRL. De bine ce încasează bani publici, Cast şi Rebelis Construcţii au fost sancţionate de Poliţia Rutieră pentru că nu au acţionat la timp cu material antiderapant, situaţie care ar fi putut provoca accidente pe drumurile judeţene.

Ilfov - 3,5 milioane lei

Sectoare de drumurile judeţene din jurul Bucureştiului vor fi deszăpezite cu banii Consiliului Judeţean Ilfov, în fruntea căruia se află democrat-liberalul Cristache Rădulescu. Două firme vor primi 3,5 milioane lei - Teloxim Con SRL şi Dimar SRL, aceasta din urmă fiind una şi aceeaşi societate care încasează bani şi de la Consiliul Judeţean Călăraşi.

Băsescu: România nu are dotarea necesară pentru astfel de situaţii

Preşedintele Traian Băsescu s-a referit, în discursul său de ieri, la situaţia actuală din mai multe judeţe afectate de ninsorile abundente şi la problema deszăpezirilor. El a spus că „este evidentă o majoră deficienţă la nivelul de mijloc, la nivelul administraţiilor locale. Între nivelul ministerelor, nivelul guvernamental şi cetăţean, administraţiile locale au fost şi depăşite şi de multe ori dezinteresate. Nu aş vrea să spun mai mult şi nu este treaba mea să fac această analiză, dar îmi este greu să cred că pe raza unei comune nu există patru tractoare care să fi fost dotate cu lame şi fără a lupta cu viscolul, dar măcar după viscol să încerce să creeze condiţiile minime de mişcare pentru comunităţile din satele aparţinătoare unei comune. E un exemplu, poate neinspirat, dar e un exemplu”. Totodată, preşedintele a recunoscut că „România nu are dotarea necesară pe ansamblu pentru a face faţă la exigenţele populaţiei în astfel de condiţii meteo. Cred că ce am văzut în această iarnă ne arată că în acest domeniu ori trebuie făcute contracte la nivelul statului, al Administraţiei Naţionale a Drumurilor şi al consiliilor judeţene, ori trebuie găsite alte formule comerciale de cooperare cu firmele care dispun de utilajele necesare”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-03-06

TAGURI: deszapezire, traian basescu, 4, 5 milioane euro



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

IONEL CILICA-DEACONU
14 Feb 2012

Pentru acest dezastru cu care se comfrunta Romania,datorita jafului, incapacitati si nepasari celor care ne conduc,BASESCU si gasca lui de tradatori trebuie bagati la PUSCARIE.
POPORUL ROMAN
16 Feb 2012

In Calarasi, cel putin, lucrurile stau cam asa: una din firme (zalex) apartine in fapt dlui filipescu, alta-dlui director dj calarasi, d.gheorghe. in acest timp, in realitate, deszapezirea pe sectoarele de drum pt care cele 3 societati vor primi suma de aproape 2 mil lei, este facuta de catre angajatii si utilajele (trei lopeti, o freza si o bascula cu lama :D) SDP calarasi, platiti dealtfel, cf unei decizii a consiliului judetean, cu 75% din salariu, fiind in somaj tehnic deoarece NU AU LUCRARI, PT CA ACESTEA AU FOST CONTRACTATE UNOR FIRME PRIVATE!!!... asta pe hartie-in realitate oamenii muncesc zi si noapte pentru deszapeziri pt care societatea angajatoare nu va primi bani, acestia, dupa cum am spus, fiind deferiti firmelor ce au contractat lucrarile... ramane la latitudinea dvs. sa aprofundati subiectul dar ne-ar placea din adancul sufletului sa vedem un strop de dreptate. Respect!

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Băsescu are deja Guvern şi aşteaptă alegerile Fostul preşedinte al României ia startul şi anunţă viitorul Guvern format numai din membrii... 06 Dec 2016 | (3)
Băsescu: pe generali nu îi ia DNA Fostul preşedinte, Traian Băsescu s-a lăudat din nou, sâmbătă, la Suceava, că a... 20 Noi 2016 | (6)