2016-12-05 18:43

EVENIMENT


Acţiune comună a băncilor împotriva crizei

 |  19:57
Acţiune comună a băncilor împotriva crizei

Băncile centrale ale principalelor economii globale au realizat o acţiune comună şi coordonată pentru a procura un dolar mai ieftin necesar băncilor europene în lupta cu criza datoriilor suverane, relatează Reuters.

Cotaţiile euro şi ale indicilor bursieri europeni au suferit îmbunătăţiri semnificative odată cu acest anunţ. Întreaga zonă euro, dar şi economiile din afara sa aşteaptă cu înfrigurare summitul din 9 decembrie, programat la Bruxelles, care este văzut drept un moment crucial pentru continuarea sau destrămarea zonei euro. Wall Street a deschis la rândul său şedinţa de tranzacţionare de miercuri înregistrând urcări substanţiale ale principalilor indici. Cotaţia Dow Jones Industrial a crescut cu 2,75%, în timp ce indicele compozit Nasdaq s-a apreciat cu 2,79%.

Replică la retrogradarea S&P

Reacţia băncilor centrale a survenit la puţin timp după anunţul agenţiei de rating Standard&Poor’s de a retrograda notele a nu mai puţin de 15 bănci majore din Statele Unite. Bank of America, Goldman Sachs, JPMorgan Chase, Morgan Stanley, Citigroup şi Wells Fargo se numără printre brandurile care au avut de suferit de pe urma aplicării noilor criterii de evaluare de către S&P. Băncile cu capital de stat din China au primit note majorate pentru a se ţine cont mai bine de sprijinul guvernamental care diminuează posibilitatea falimentului, astfel că Bank of China şi China Construction Bank au în prezent A faţă de A-. În privinţa băncilor europene, nota acestora a rămas în principal neschimbată. Totuşi, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria din Spania, Barclays din Anglia şi UBS din Elveţia au primit cotaţia A, cu o treaptă inferioară de cea deţinută anterior, A+.

Conducerea S&P consideră că noul sistem va permite agenţiei să modifice mai rapid ratingurile atunci când observă riscuri de finanţare sau când consideră că va scădea probabilitatea unui sprijin guvernamental pentru bănci. Băncile nu pot răsufla însă uşurate, în contextul în care o altă agenţie de rating, Moody’s, a anunţat la începutul acestei săptămâni că 87 de bănci din 15 state europene sunt vizate pentru reducerea ratingului. Reprezentanţii agenţiei au precizat că guvernele au probleme mult prea mari pentru a mai putea interveni în sprijinul sistemului bancar.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-05-06



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image