2016-12-04 10:21

EVENIMENT


Acuzat de plagiat, vrea să fie rector

 |  21:00
Acuzat de plagiat, vrea să fie rector

Unul dintre candidaţii la funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din Iaşi, conf. univ. dr. Dumitru Păduraru este acuzat de plagiat.

Acesta este acuzat că în lucrarea sa intitulată „Studiu sistemic şi stelomic al arterei mezenterice superioare”, publicată în 1997, ar fi copiat zeci de pasaje din lucrarea „Studiu asupra morfologiei vascularizaţiei arteriale” publicată în anul 1985 de prof. dr. Mircea Zamfir. Un dosar voluminos conţinând ambele studii, cu pasajele identice frumos subliniate, a aterizat zilele trecute pe masa parlamentarilor din Comisia de abuzuri. Aceştia au trimis mai departe dosarul atât la Ministerul Educaţiei, cât şi la Senatul UMF „Gr.T. Popa”. Dacă reacţia colegilor lui Dumitru Păduraru s-ar putea să fie una blândă, cunoscute fiind bunele relaţii dintre acesta şi actualul rector al UMF Iaşi, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, este de aşteptat ca ministrul Daniel Funeriu să îl sancţioneze exemplar pe Păduraru dacă acuzaţiile de plagiat se dovedesc întemeiate. De altfel, profesorul Păduraru, Mituş cum îl alintă apropiaţii, a fost şi este ţinta a numeroase acuzaţii de hărţuire sexuală formulate de unele dintre studente, părinţii ori prietenii acestora. Din cauza unor astfel de avansuri făcute unei studente, Păduraru s-ar fi ales în luna februarie a anului trecut cu o corecţie corporală extrem de severă aplicată de un logodnic gelos. Tot anul trecut, în luna aprilie, acelaşi Dumitru Păduraru a fost la un pas de moarte atunci când un dispozitiv artizanal amplasat sub maşina sa a explodat. Forumurile pe care îşi împărtăşesc impresiile studenţii medicinişti din Iaşi sunt pline de acuze la adresa lui Păduraru.„Cere 500 de euro pentru nota 5 şi 1.000 de euro pentru 10”, sau „Face mereu avansuri fetelor”, sunt principalele acuze ce apar pe internet la adresa celui care acum este bănuit şi de plagiat.

În urma unui referendum organizat în luna iunie a.c. la UMF „Gr.T. Popa” din Iaşi, următoarele alegeri pentru funcţia de rector se vor organiza pentru prima dată prin vot universal liber exprimat, direct şi secret. Conf. univ. dr. Dumitru Păduraru, în prezent şef de catedră la Ştiinţe Morfologice, catedră ce include disciplinele Anatomie, Morfopatologie şi Histologie, şi-a anunţat recent intenţia de a candida la postul de rector.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-08-28

Mai multe imagini:
Acuzat de plagiat, vrea să fie rector
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

MITICA
19 Sep 2011

Ce ziceti de decanul de la Stiintele Economice din Constanta, care vaneaza deasemeni postul de rector. Somnul natiunii naste monstri ...
CATRE MITICA
19 Sep 2011

De ce esti rau si frustrat??... sau servesti interesele meschine ale unora. Daca nu cunosti persoana este bine sa fii mai rezervat in comentarii! Universitatea din Constanta "vaneaza" un astfel de rector.

Adauga un comentariu

Random image