2018-09-20 18:21


Adrian Severin, la un pas de ELIBERAREA condiționată

 |  17:22
Adrian Severin, la un pas de ELIBERAREA condiționată

Judecătoria Sectorului 5 a admis luni cererea de eliberare condiţionată formulată de fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Decizia nu este definitivă.

El a declarat în faţa magistraţilor că a încercat să îşi execute pedeapsa cu demnitate, că a muncit şi a scris lucrări fără a pretinde zile câştig.Întrebat de judecător ce va face după ce va ieşi din închisoare, Adrian Severin a răspuns: "Din păcate, mă duc la medicul curant să reiau terapia care a trebuit să fie întreruptă. Medicul mi-a spus că mă poate ajuta. Vreau să vă spun că al doilea lucru va fi să iau legătura cu colegii de facultate, să îmi reiau activitatea didactică"."Personal, nu intenţionez să storc lacrimi şi să cer clemenţă în virtutea unei sănătăţi afectate. Ce trebuie reţinut este ocazia de a arăta că Justiţia română nu reinstaurează de facto pedeapsa cu moartea la Rahova. Şi nu numai acolo se moare pe capete. Urmează să judecaţi pe baza faptelor, pe baza dovezilor, sunt aici petent, dar în realitate vin pe urma propunerii comisiei de eliberare care ştie ce s-a întâmplat în ultimul an. Am încercat să execut pedeapsa cu demnitatea necesară. Am muncit în perioada asta, nu cu zile câştig, am scris lucrări fără să pretind zile. Am cerut să rămân în regim închis tocmai pentru a duce la bun sfârşit toate programele în care eram implicat. Unul - să îi învăţ română pe deţinuţii străini. Cred că această pedeapsă şi-a atins obiectivele, indiferent care au fost", a spus Severin.Procurorul de şedinţă, care a pledat pentru respingerea solicitării, a susţinut că nu reiese din actele de la dosar că problemele de sănătate ale lui Severin din 2013 s-au menţinut şi anul trecut.Anchetatorul a afirmat totodată că din actele depuse reiese că fostul europarlamentar are o poziţie virulentă împotriva Justiţiei, vorbeşte despre "trinomul DNA - SRI - ÎCCJ".Pe 16 noiembrie 2016, Adrian Severin a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-22

TAGURI: eliberare, inchisoare, adrian severin, eliberare conditionata
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CARDAN
23 Ian 2018

SI CARE E SMECHERIA SA FII PE STRADA ??? MAI STAI DRQ ACOLO , CA MAI AI MULTE DE ISPASIT . LA CIT AI FACUT ROMANIA DE KAKAT , EU TI-AS MAI DA VREO 5 ANI SI TI-AS INTERZICE DREPTUL LA HIRTIE SI CREION .
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...