2016-12-04 01:59

EVENIMENT


Adrian Severin nu recunoaşte că este urmărit penal

 |  12:08
Adrian Severin nu recunoaşte că este urmărit penal
EuroparlamentarulAdrian Severin, a cărui imunitate a fost ridicată la 23 iunie, s-a prezentat, astăzi,la DNA, el declarând pentru Mediafax că a fost vorba despre „o discuţiepreliminară” cu procurorii. Cu toate acestea, DNA a informat, printr-uncomunicat de presă, că s-a început urmărirea penală împotriva lui Severin, subacuzaţiile de luare de mită şi trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţăînvinuirile europarlamentarului Adrian Severin, în cazul acestuia fiindîncepută urmărirea penală, au declarat surse judiciare. „La data de 18iulie 2011, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispusînceperea urmăririi penale faţă de Adrian Severin, membru al ParlamentuluiEuropean, în sarcina căruia s-aureţinut infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă.La data de 22 iulie 2011, învinuitului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, înconformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 din Codul de procedură penală”, searată într-un comunicat de presă, remis agenţiei Mediafax, de către DNA.

„Afost o discuţie preliminară şi nu voi face nici o declaraţie pe durata acesteiproceduri”, a declarat, Adrian Severin. El a spus că va colabora cu DNA pedurata întregii proceduri, considerând că se află „de aceeaşi parte a baricadei”cu această instituţie. „Voicolabora cu ei, pentru că mă consider de aceeaşi parte a baricadei cu ei. Euastăzi plec în concediu şi chiar mă bucur că înainte să plec am avut aceastădiscuţie”, a mai spus Severin, adăugând că cel mai probabil va avea şi alteîntâlniri cu procurorii DNA.

Înprimăvara acestui an, reporterii de la Sunday Times au înregistrat o discuţiecu europarlamentarul PSD Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg,material video-audio în care eurodeputatul vorbeşte despre demersurile făcutepentru introducerea unui amendament la o directivă europeană în schimbul uneisume de bani.

, fiind şi exclus din grupulS&D, în care ocupa funcţia de vicepreşedinte, după ce anterior îşi anunţaseintenţia de a se retrage. Severin a rămas în continuare europarlamentarneafiliat, refuzând să renunţe la această calitate în pofida solicitărilor şicriticilor primite.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-05-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image