2016-12-10 11:14

EVENIMENT


Agenţia Naţională Antidrog ar putea reveni la MAI

 |  19:55
Agenţia Naţională Antidrog ar putea reveni la MAI

MinistrulTraian Igaş a declarat ieri că anul acesta doreşte operaţionalizarea AgenţieiNaţionale Antidrog (ANA) şi a Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului dePersoane (ANITP) din cadrul Poliţiei Române şi reorganizarea acestora castructuri independente în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Prinreorganizarea celor două agenţii ca structuri independente, şi obţinereapersonalităţii juridice pentru ambele instituţii, se redobândeşte capacitateade coordonare în relaţiile interinstituţionale la nivel naţional şi calitateade reprezentare directă la nivel internaţional. În acelaşi timp, va fi posibilăaccesarea directă a unor resurse financiare nerambursabile dedicate activităţiide monitorizare a eforturilor de prevenire, combatere şi asistenţă acordatăvictimelor traficului de droguri şi persoane.

Sursedin cadrul ministerului ne-au declarat că există o problemă, totuşi, în cazulAgenţiei Naţionale Antidrog. Această instituţie ar fi mai potrivită însubordinea Ministerului Sănătăţii, ne-au declarat sursele noastre, pentru căare ca obiective, în special, campanii sociale de prevenire a consumului dedroguri şi asistenţa acordată consumatorilor.

ANAa fost trecută în subordinea IGPR în 2009, după o serie de scandaluri, legateîn special de veniturile angajaţilor. Cât timp a fost în subordinea MAI,agenţia antidrog a fost una dintre cele mai bine finanţate instituţiiguvernamentale. Şeful agenţiei, chestorul Pavel Abraham, avea un venit lunar de233 de milioane de lei vechi. Abraham a afirmat că o parte din venituri suntdin activitatea de profesor universitar şi din alte activităţi. Presa a mairelatat că 10% dintre angajaţii ANA erau rude ale unor persoane din Ministerulde Interne, de la Apărare sau Servicii Secrete. Mai mult, 40 dintre cei 127 deangajaţi din aparatul central erau inrudiţi: soţi, fraţi, surori, verişori,nepoţi.

Fostulministru de Interne, Vasile Blaga, intenţiona şi el să repună cele două agenţiiîn subordinea ministerului, în vara anului trecut.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639237-07-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image