2016-12-04 18:20

EVENIMENT


Coadă la pădurile Bucovinei

 |  21:00
Coadă la pădurile Bucovinei

Pădurile Bucovinei sunt disputate la tribunal de mai mulţi ani, astăzi derulându-se încă o rundă la Curtea de Apel Cluj. Potenţialul economic de mai multe miliarde de euro al celor peste 160.000 ha de pădure cerute pentru retrocedare a dus la lupte extrem de dure încă din 2000, când legislaţia a permis solicitarea pentru restituire a tuturor proprietăţilor confiscate de regimul comunist. De aceea, la ora actuală, sunt mai multe entităţi care revendică cea mai mare suprafaţă de pădure cerută vreodată la retrocedare.

Pretendenţii la avuţia pădurilor Bucovinei apar precum ciupercile după ploaie. La mijloc sunt 166.613 ha de pădure deţinute de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, persoană juridică de drept public înfiinţată de statul român, prin lege, în anul 1925. De aici a pornit totul. Autorităţile, cu vârf de lance Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, consideră că Biserica doar a administrat aceste terenuri, pe când reprezentanţii acesteia susţin că au avut în proprietate pădurile.

În urmă cu mai bine de 10 ani, o fundaţie cu numele identic cu cel interbelic, Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB), cu 22 de membri fondatori, clerici, dar şi mireni, a cerut restituirea pădurilor. Se pare că o parte dintre ele sunt pe teritoriul actual al Ucrainei. În ecuaţie a intervenit şi Fundaţia Pro Fondbis - 1946 Semper, pentru că, la un moment dat, Fondul a avut şi această denumire.

Fonduri fără număr

Lovitura de graţie vine după ce Regia Naţională a Pădurilor a câştigat procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a trimis procesul spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. Printre solicitanţi apare o nouă organizaţie: Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei. Interesant este faptul că cele două Fonduri Bisericeşti au aceeaşi adresă - sediul Arhiepiscopiei din Suceava.

Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Română nu are în structură Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei, ci a Rădăuţilor, astfel că asistăm la o confuzie generală.

Înalt Prea Sfinţitul Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, este cel mai fervent susţinător al retrocedării pădurilor Bucovinei. Din FBOB a făcut parte chiar şi Gheorghe Flutur, dar, după ce a devenit ministru al agriculturii şi avea „pădurile” în administrare, s-a retras. Acum, IPS Pimen îl acuză pe Flutur că tergiversează restituirea pădurilor Fondului Bisericesc. Comunicatul, postat pe site-ul Arhiepiscopiei, nu precizează care organizaţie să fie beneficiara actului de restituire.

Termen la tribunal

Astăzi este un nou termen la Curtea de Apel Cluj, la care noua structură trebuie să depună documentele din care să rezulte că deţine legal proprietatea asupra pădurilorr solicitate. „Mereu se face referire la faptul că pădurea figurează în Cartea Funciară. Noi cerem să fie depuse înscrisurile care au stat la baza acestei înscrieri”, a declarat Valerian Solovăstru, directorul general al Romsilva.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-10-13

TAGURI: Fondul_Bisericesc, retrocedare, Pimen, Flutur, Romsilva, Solovastru



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

APROPO
08 Dec 2011

Cartile funciare s-au facut pe la 1780 cand s-au incamerat proprietatile(camera=fisculde astazi). Asa ca eu zic sa le cereti documente de pe vremea lui Burebista ca pe alea sigur nu le au.

Adauga un comentariu

Random image