2019-05-21 23:58


ALERTĂ: Ouă contaminate cu PESTICIDE, descoperite și în România

 |  18:04
ALERTĂ: Ouă contaminate cu PESTICIDE, descoperite și în România

Inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş au sechestrat miercuri, în acţiunilor specifice de control, o cantitate de 1.000 de kg de gălbenuş de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania, acţiune realizată conform alertei din Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje - SRAAF.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, lotul respectiv a fost reţinut în depozitul unităţii unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare.

Toate structurile teritoriale judeţene sunt în alertă pentru a acţiona în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil, precizează reprezentanţii Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Comisia Europeană a transmis tuturor Statelor Membre următoarea recomandare:"Este necesar ca toate statele membre să fie vigilente în ceea ce priveşte produsele utilizate pentru controlul acarianului roşu în unităţile de păsări pentru a se asigura că nu au loc tratamente cu substanţe neautorizate".

Între ANSVSA şi reprezentaţii asociaţiilor crescătorilor de păsări din România există un permanent schimb de informaţii privind evoluţia, la nivel european, a situaţiei ouălor contaminate cu Fipronil, se mai menţionează în comunicat.

"Menţionăm că, în acest sens, ANSVSA desfăşoară, deja, activităţi de control, în mod randomizat, în fermele avicole din ţară. ANSVSA monitorizează atent această situaţie şi va informa permanent cu privire la noi elemente apărute în contextul alertei europene legate de ouăle contaminate cu Fipronil", subliniază reprezentanţii instituţiei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-08-10

TAGURI: dsv, oua, pesticide, timis
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
11 Aug 2017

Buda îi bate obrazul lui Daea, în scandalul ouălelor contaminate: „Surd, orb şi mut!“ ___-------____Realist? La aceasta data nu cred ca mai exista niciun aliment(brut sau prelucrat, preparat, etc.)-in special in supermarket-uri- care sa nu contina minime urme de ceva toxic (industrializare- poluare) si sunt de accord cu aceasta atentionare a acestui europarlamentar, insa problema este ca si (sa zicem) cu medicamentele, o oarecare contaminare (ca aici) este departe de doza toxica si patologica si chiar foarte departe de doza letala.Practic comparatia se poate face cu (,ca si ex.) samburii de cirese (sau alte fructe a caror samburi contin amigdalina, care in stomac se converteste in cianati), chiar daca spargi si mananci cativa, nu patesti nimic, trebuie sa mananci kilograme -si in scurt timp- ca sa atingi doza si concentratia letala. Probabil ca asa stau lucrurile si cu ouale, trebuie sa mananci cateva sute intr-o zi, or nimeni nu cred ca mananca mai mult de 3-4 zi si poate nici toate zilele la rand, plus ca nu e obligatoriu ca toate aceste oua sa fie contaminate.Iar ca idee generala, da, se pot obtine alimente „curate”( cjiar si in cantitati apreciabile) , insa goana dupa profit a dus la folosirea multor chimicale, fara a fi fost o reala nevoie.
Random image



Ultimele stiri






STARBAG