2016-12-05 02:45

EVENIMENT


Amenzi pentru profesorii bătăuşi

 |  18:20
Amenzi pentru profesorii bătăuşi

Dascălii şi părinţii care vor aplica rele tratamente copiilor ar putea fi amendaţi cu până la 2.500 de lei dacă proiectul dezbătut de Ministerul Muncii şi Familiei va modifica Legea 272/2004. Proiectul de act normativ prevede sancţiuni pentru părinţii care îşi trimit copiii la cerşit, dar şi pentru autorităţile care nu îşi respectă atribuţiile în privinţa minorilor.

Conform directorului general de la Direcţia pentru Protecţia Copilului din minister, Elena Tudor, în cazul profesorilor care lovesc elevii, Ministerul Educaţiei va constata dacă primii vor încasa amenzi sau nu. „Amenzileacordate specialiştilor care lucrează în domeniu vor fi constatate de Inspecţia Socială. Sancţiunile privind neasumarea şi neimplicarea în finanţarea sistemului de protecţie socială propunem să fie constatate şi aplicate de către Ministerul de Finanţe”, a explicat oficialul.

Dascălii vor putea primi amenzi de până la 2.500 de lei, în timp ce în cazul părinţilor, cuantumul maxim al sancţiunii se ridică la 1.000 de lei. „Nu vrem să aplicăm sacţiunile, dar măsuri preventive trebuie să existe”, a mai susţinut Elena Tudor. Proiectul mai vizează şi reducerea numărului de copii instituţionalizaţi prin asigurarea de servicii de zi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-12-10

TAGURI: profesori, bataie, elevi, parinti, cersit, proiect, lege



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Primarul PSD al Focșaniului, Cristi Misăilă, amenință funcționarii cu bătaia Scandalurile se țin lanț în Primăria Focșani. Nici nu s-a stins cel în care a fost implicat... 20 Noi 2016 | (6)
Scandal la finalul partidei FC Viitorul - CS Universitatea Craiova. Jucătorii au sărit la bătaie O serie de incidente au avut loc sâmbătă seara, la finalul partidei FC Viitorul - CS... Acum 18 ore | (0)