2016-12-10 22:40

EVENIMENT


ANPC descoperă lunar produse lactate stricate în cadrul programului ''Cornul şi laptele''

 |  19:37
ANPC descoperă lunar produse lactate stricate în cadrul programului ''Cornul şi laptele''
Într-unarticol precedent, vă prezentam dezastrul în care a ajuns programul naţional„Cornul şi laptele”, după nouă ani de la lansare, precum şi efecteledezinteresului autorităţilor care se răsfrâng asupra bugetului de stat, dar şiasupra sănătăţii copiilor. Asupra acestui ultim aspect insistăm, astăzi, pentrua demonstra că produsele livrate la ora actuală în majoritatea unităţilor şcolaresunt cel puţin slabe calitativ, din motive tehnice pe care le vom explica pelarg cu altă ocazie.

Pentru adovedi realitatea dură a programului, respectiv aceea că peste două milioane decopii primesc produse lactate neconforme cu standardele UE, „sub oricecritică”, după cum o spun chiar unii elevi, vă oferim, astăzi, spreexemplificare, câteva date prezentate de Autoritatea Naţională pentru ProtecţiaConsumatorilor, în urma unor controale efectuate în ţară, anul trecut. După cumveţi vedea, inspectorii ANPC au constatat o multitudine de nereguli, iarexplicaţia este pe cât de simplă, pe atât de logică – produsele lactatefurnizate, în cea mai mare parte, de firme mici, de pe plan local, care nu aucapacitatea de a respecta standardele Uniunii Europene, sunt pasteurizate şi aunevoie de condiţii speciale de depozitare, iar termenul de păstrare nu esteprea mare. Ajungem, pe cale de consecinţă, din nou, la soluţia prezentată înarticolul precedent – laptele ultrapasteurizat (UHT) are mult mai multe avantajeşi, după cum am explicat anterior, acestea se reflectă atât asupra bugetului destat (fireşte, în mod pozitiv), cât şi asupra sănătăţii copiilor, care primesc,astfel, un produs ce-şi păstrează aproape în totalitate calităţile naturale petermen lung şi fără condiţii speciale de depozitare.

Potenţial risc pentru sănătatea copiilor

În perioada 1-30 aprilie 2010, comisarii Autorităţii Naţionale pentruProtecţia Consumatorilor au verificat, în şcoli şi grădiniţe, desfăşurareaprogramului guvernamental „Cornul şilaptele”. Au fost controlate 253 de şcoli, 125 de grădiniţe, 13 producători şi4 distribuitori,iar 10,5 kg produse lactate au fost oprite de ladistribuire deoarece puteau prezenta risc pentru sănătatea copiilor din cauzanerespectării temperaturii indicate de producător la depozitare.

În privinţa nerespectării condiţiilor de depozitare, la Grădiniţa cu program normal din Negru Vodă – Constanţa, 70 depahare de iaurt (10,5 kg) erau păstrate pe o masă, la temperatura mediuluiambiant, frigiderul din dotare neavând capacitatea necesară depozitării tuturorproduselor lactate livrate în regim bisăptămânal. În data de 28 aprilie 2010, la Şcoala cu clasele I-VIII,din comună Tupilaţi - Neamţ, s-a constatat că brânza topită distribuităsăptămânal era păstrată în afara spaţiului frigorific, la temperaturi mai maride 8°C cât era indicat pe ambalaj de producător.

În perioada 3-31 mai 2010, au fost controlate 248 de şcoli, 131 de grădiniţe, 4 producători şi 3distribuitori, comisarii ANPC oprind livrarea a 53,4 litri lapte (267 de porţii)ce prezentau un potenţial risc pentru sănătatea copiilor.

La o grădiniţă din Buzău se distribuia laptepasteurizat fabricat de un operator economic din Râmnicu Sărat, ce prezentagust şi miros specifice începutului de fermentaţie, chiar dacă produsul seîncadra în data-limită de consum. Astfel, comisarii ANPC au dispus oprireadefinitivă de la distribuţie a 53,4 l lapte (267 de porţii) şi au extinscontrolul atât la distribuitor, cât şi la producător. În data de 25 mai 2010, nouă elevi din aceeaşi clasă a Grupului Şcolar „IoanButean” din Somcuta Mare, judeţul Maramureş, au prezentat stări de vomă după consumarea unui anumit tipde lapte produs de un operator economic din Ungaria. Comisarii ANPC au dispusoprirea temporară de la distribuire.

În perioada 1 noiembrie-21 decembrie 2010, au fostcontrolate 740 de şcoli, 428 de grădiniţe, 37 de producători şi 25 dedistribuitori. Pentru abaterile constatate au fost oprite definitiv de la distribuţiecirca 37 kg produse lactate, produse de panificaţie şi mere impropriiconsumului, alte 429 kg de produse au fost oprite temporar de la distribuţiepână la remedierea deficienţelor şi au fost aplicate 16 amenzi contravenţionaleînsumând 93.000 de lei.

Inspectoriiau descoperit că iaurtul eranecorespunzător din punct de vedere microbiologic,având un conţinut de enterobacterii de 40 ufc/ml faţă de maxim 5 ufc/ml admis.Întreaga cantitate de 26,6 kg a fost oprită de la distribuţie şi scoasă dincircuitul consumului uman (Arad). S-a mai constatat, printre altele, în judeţulBacău, că laptele furnizat prezenta scurgeri provenite de la deteriorarea, în timpultransportului, a etanşeităţii ambalajului, dar şi lapte semidegresat, pasteurizat, fără înscrierea pe etichetă acondiţiilor de depozitare "A se păstra la temperatura de 2-4°C"(Teleorman).

"Controlăm lunar modul dedesfăşurare a programului guvernamental «Cornul şi laptele» şi de fiecare datăgăsim şcoli în care nu se respectă condiţiile de depozitare. Nerespectareatemperaturii de depozitare impuse de producător, în cazul produselor lactateperisabile cum este iaurtul, pune în pericol sănătatea copiilor. Esteinadmisibil să constatăm o astfel de neglijenţă din partea unor cadredidactice" Constantin Cerbulescu, preşedinte ANPC


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639237-07-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image