2017-10-23 18:08


UPDATE. Jurnaliştii B1 TV, loviţi şi înjuraţi la „plimbarea libertăţii” organizată de Antena 3

 |  15:53
UPDATE. Jurnaliştii B1 TV, loviţi şi înjuraţi la „plimbarea libertăţii” organizată de Antena 3

Jurnaliştii Antenei 3 se vor „plimba” duminică, începând de la ora 17:00, în jurul Palatului Cotroceni, în semn de protest ca urmare a condamnării de 10 ani de închisoare pe care a primit-o, vineri, omul de afaceri Dan Voiculescu şi a confiscării imobilelor acestuia, printre care se află şi sediul televuziunii. La demersul lor, pe care l-au numit „plimbarea libertăţii”, realizatorii Antenei 3 au făcut apel la telespectatori, pentru a-i însoţi, ca reacţie la deciza de vineri a Curţii de Apel Bucureşti.

Citeşte şi: 

UPDATE ora 18.30: Reporterul Realitatea TV Cristi Dorombach  a precizat că la momentul agresiunii forţele de ordine nu erau prezente.  

„Nu a fost numai un individ, a fost o grupare de agitatori care au venit și pur și simplu au atacat și îmbrâncit orice altă echipă a oricărei alte televiziuni ce relata de aici. Câțiva oameni au venit, au făcut cerc în jurul reporterilor și au început să îi agreseze și să îi lovească. Am intervenit în momentul în care Mădălina a luat un picior în spate, în acel moment am intervenit și am tras de acolo o persoană care era recalcitrantă și mai departe alte persoane au venit și ne-au dat la o parte. Nu au fost forțe de ordine în zonă, după cum se poate vedea sunt doar câțiva agenți de la poliția rutieră. La câteva minute bune au apărut trei jandarmi”, a declarat acesta.

UPDATE ora 17.15: Jurnaliştii postului de televiziune B1 TV au fost agresaţi de participanţii la „plimbarea libertăţii”. Potrivit B1.ro, aceştia au fost loviţi şi jigniţi, fiind nevoiţă să se distanţeze de marş. Reportera Mădălina Dicu a fost lovită cu piciorul în spate, iar un coleg care i-a luat apărarea a fost agresat la rândul său.

Imediat după pronunţarea deciziei de condamnare a lui Dan Voiculescu şi a celorlalţi 12 inculpaţi din dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), jurnaliştii Antenei 3 au anunţat că se vor „plimba” în jurul Palatului Cotroceni şi au sugerat telespectatorilor că, dacă vor să îi cunoască, pot veni şi ei la plimbare. Iniţiativa a fost lansată vineri seara de Mircea Badea şi a fost preluată de realizatorii Mihai Gâdea, Adrian Ursu, Oana Stancu şi alţi jurnalişti ai postului Antena 3. Ei au subliniat că demersul lor nu este o acţiune de protest.

Fostul lider conservator Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv, vineri, la 10 ani de închisoare în dosarul ICA şi i-au fost confiscate bunurile mobile şi imobile, printre care şi sediul televiziunii Antena 3, fapt considerat de jurnaliştii postului drept un abuz. Alături de Voiculescu, au mai fost condamnaţi fostul director al ICA Gheorghe Mencinicopschi (8 ani de închisoare) şi fosul ministru al Comunicaţiilor (7 ani de închisoare). Instanţa i-a mai condamnat pe Corneliu Popa la 8 ani de închisoare, pe Sandu Cătălin la 6 ani de închisoare, pe Vlad Săvulescu la 6 ani de închisoare, pe Flavius Pop la 5 ani de închisoare, în timp ce Sin Gheorghe, Constatin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene au primit pedepse cu suspendare de 3 sau 4 ani. Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a mai dispus confiscarea bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, până la concursul sumei de 60 de milioane de euro, adică prejudiciul calculat de procurorii anticorupţie în dosarul ICA.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2014-08-11

TAGURI: antena3, plimbarea, libertatii, palat, cotroceni, mircea, badea, mihai, gadea, dan, voiculescu, antena



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MARTIN
10 Aug 2014

Ia uite ca tovarasheii de la Antena 3 si-au propus sa inceapa protestele.cool. Maimutzoii astia in frunte cu gandacul gadea ar trebui ca toti in masa sa inceapa un protest real. Sa intre toti in greva foametei si sa nu intrerupa nici unul greva pina nu pier toti.Abia atunci ar fi facut si ei ceva bun pentru tara asta.Altfel ,latrati idiotilor mai latrati.
NELA (POULOASĂ)
10 Aug 2014

ROHMANCI, AȘE NU SA MAI POATI! PUNEȚI LABA PĂ PELEA-POULLYY SI LA ATAAAC! (”REAȚI A DRACULU DĂ TALENTAȚI!”)
S-AU FACUT DE CACAO!
10 Aug 2014

Cine TINEA cu ei?! Toti pensionarii sclerozati, batuti in cap de soare, plus unii cu fata deja dusa pe alte meleaguri (adica, un pic intr-o ureche)!
MA UITAM,
10 Aug 2014

cum se agatau de 'pastor'-ul antenelor, , ce-l pipaiau babele pe tricou, trageau de el, ca de guma de mestecat! Una, cu ochelari de cal, se pierduse toata in ochii altor ochelari :)
M.JACKSON DE RO.
10 Aug 2014

se credea Badia tuturor! I se umflase gusa de curcan, cum i se umfla lui de obicei (umbra) trapezului sau, crezandu-se mare acrobat de ‘inaltime’, jucand pe sarma (din antena), fara plasa de siguranta, a lui Dom’Profesor! Si, pentru ca este lipsit de plasa de siguranta, racneste cu manie proletara, acompaniat de toti acei(a) care, pana mai ieri – au fost contemporani cu Dom’Profesor…
SPERIATUL
10 Aug 2014

Da ,uite ca am vazut-o si pe asta.Un post de televiziune care functioneaza conform unor reguli isi bate joc de ce ne-a mai ramas de la revolutie:libertatea de opinie.Voiculestii nu mai vor sa accepte nimic. Ei vor sa faca guverne,vor sa faca legi, vor sa faca pe judecatorii. Nu interesant ? La sediul lor se pune de o grupare legionara in toata regula. Si in tot acest timp Ponta (care va plati pentru asta) doarme. Daca sindicatele ar fi organizat o astfel de actiune haidamacii jandarmeriei ar fi facut prapad. Fratilor , suntem in pericol !
DANY
10 Aug 2014

Ce oameni tampiti si fara creier.Mai bine ar inchide antena3 sa dispara cu tot cu voiculescu sa nu mai auda lumea de ei!!! Felicitari pt baiatul care a intevenit cand jurnalista a fost lovita!Bravo!!!
DAN
10 Aug 2014

cind va muri toti bosorogi cine va mai sustine
DUMITRU
10 Aug 2014

de ce le este frica astura de la A3 ca va incepe sa plateasca taxe la stat
ABTIPROSTI@YAHOO.COM
10 Aug 2014

Postaci Basisti uitati-va in oglinda si o sa vedeti cum arata prostii. Vorbiti de libertatea obtinuta in Decembrie 89,dar cereti in acelasi timp sa se inchida un post de televiziune care nu vrea sa raspunda la comanda celui pe care-l adulati?
îNGROZITOR !!
10 Aug 2014

Ce oameni nebuni ! Nu se poate sa va bucurati că se inchide un post, indiferent de pe cine apară sau pe cine huleste. E un punct de vederea al lor. Suntem mult prea obtuzi să vedem asta. Vom muri din nou pentru libertatea presei ? Şi pentru cine ? Pentru voi, nemernicilor ? Eu, nu !
ROSUARTERIAL
11 Aug 2014

Interesant este ca pentru un miting neautorizat jandarmeria ar fi trebuit sa intervina cu gaze lacrimogene, trupe echipate cu casti, scuturi si bastoane. Dar jandarii romani, de obicei niste infractori agresivi si badarani au dat brusc dovada de etica profesionala. Oare stapanii sclavilor, pardon lucratorilor jandarmeriei au dat ordin sa fie protejata demonstratia antenelor ?
GIGICA
14 Aug 2014

PATRONUL VOSTRU A FURAT BANII NOSTRII DE LA BANCOREX, LA STRANG CU EL.
Random image



Ultimele stiri