2018-07-23 07:06


APUSENI. Copilotul supraviețuitor, instructor de zbor

 |  18:57
APUSENI. Copilotul supraviețuitor, instructor de zbor

Răzvan Petrescu, copilotul supravieţuitor în tragedia aviatică din Apuseni, s-a întors la manşă, după un an şi trei luni. În momentul de faţă el este instructor de zbor la Şcoala Superioară de Aviaţie. Conform tatălui său, Răzvan a început luna trecută zborul, are licenţă medicală, şi-a luat licenţele de zbor şi e pe făgaşul normal.

„Zboară de pe aerodromul de la Ploieşti. Reîntoarcerea la manşă a lui Răzvan a fost fără probleme, nu a avut probleme emoţionale, nu a uitat să zboare, se descurcă. Acum vrea să meargă la o companie aeriană de transport, are calificare pentru transport aerian public, aşteaptă să prindă un interviu”, a spus Dan Petrescu. Răzvan Petrescu mai are de efectuat nişte intervenţii chirurgicale la nas şi, anul viitor, la piciorul stâng, unde să-i fie scoasă o tijă care i-a fost pusă de medici după accident. Copilotul a fost operat de mai multe ori la ambele picioare, ultima intervenţie din 2014 având loc în luna septembrie. În accident au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi au fost răniţi, pe lângă Răzvan Petrescu, medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, Bihor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-04

TAGURI: accident, aviatic, apuseni, copilot, razvan, petrescu





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova