2016-12-08 13:56

EVENIMENT


Au murit de foame în casă, trăind lunar cu 400 de lei

 |  15:43
Au murit de foame în casă, trăind lunar cu 400 de lei

Un caz şocant a zguduit comunitatea din Călăraşi. Omamă şi fiul ei au fost găsiţi morţi în casă, cel mai probabil din cauza inaniţiei.Este prima concluzie a anchetatorilor, după cercetarea la faţa locului, maiales că pe cadavre nu s-au găsit urme de violenţă. Şi asta în ciuda faptului căsunt câţiva vecini care au afirmat că femeia şi fiul său se certau des,auzindu-se din apartament bubuituri şi strigăte. Ba mai mult, vecinii spun că nui-a mai văzut pe cei doi ieşind din casă de cel puţin trei săptămâni, iar uşaapartamentului era blocată cu un fotoliu.

Poliţiştiicălărăşeni au forţat, astfel, intrarea în apartament, după ce vecinii familieiCiobănescu au sesizat dimineaţă cazul la serviciul 112. Pentru că nu au reuşit,au solicitat sprijinul pompierilor care au spart geamul locuinţei aflate laparterul blocului N11, din zona Grădinii Zoologice. Ajunşi în apartament, specialiştiiServiciului Criminalistic au rămas şocaţi. Femeia în vârstă de 69 de ani, LuciaCiobănescu, se afla în pat, în stare avansată de putrefacţie, semn că moarteaacesteia a survenit cu mult timp în urmă. Fiul ei, Eugen Ciobănescu, de 43 deani, a fost găsit întins pe jos în sufragerie, dar trupul său era intact, ceeace dovedeşte că a murit de curând, după ce a locuit cu mama sa moartă înapartament.

Potrivitvecinilor, familia Ciobănescu nu mai intra în contact cu ei, Eugen avândprobleme psihice, ceea ce a dus şi la înstrăinarea de rude, care au evitat multăvreme să îi viziteze pe cei doi. O nepoată a Luciei Ciobănescu spune că mătuşaei avea o afecţiune pulmonară şi este aproape convinsă că amândoi au murit defoame. Nepoata Luciei Ciobănescu povesteşte că fiul ei nu-i mai dădea voie săiasă din casă, blocase uşa apartamentului şi nici geamurile nu le maideschidea. Nu mai aveau energie electrică fiind debranşaţi de la reţea deaproape două luni. Singurul venit al celor doi era pensia de 400 de lei abătrânei. Eugen Iacobescu nu avea nici un fel de ajutor, nefiind internatniciodată pentru boala sa psihică, despre care vorbesc numai vecinii.

Deşimai mulţi vecini sunt de părere că Eugen şi-a ucis mama, ţinând cont căzgomotele care se auzeau des au încetat brusc în urmă cu puţin timp, legiştiicare au examinat cadavrele nu au descoperit nici o urmă de violenţă pe acestea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639246-07-27

Mai multe imagini:
Au murit de foame în casă, trăind lunar cu 400 de lei
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

PERSEVERENT
07 Mai 2011

O tragedie, pe plan personal si o stare de mizerie la nivel social. Ceva de evul mediu! Cu toate acestea, aproape nimeni n-a bagat de seama aceasta situatie greu de imaginat intr-o tara care isi spune "europeana". Toti desteptii si deontologii, in schimb, au "infierat" prostia aia cu traducerea filmelor. Intre circ si dreptul la viata, romanii prefera circul!

Adauga un comentariu

Random image