2018-07-21 23:56


Autodenunţul privind teza de doctorat a lui Kovesi. Deputatul Sebastian Ghiţă, audiat

 |  11:41
Autodenunţul privind teza de doctorat a lui Kovesi. Deputatul Sebastian Ghiţă, audiat

Deputatul Sebastian Ghiţă a venit marţi, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul privind o posibilă măsluire a raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Sebastian Ghiţă a depus în acest caz un autodenunţ în care susţine că a participat, alături de alţi demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

Deputatul a susţinut că ar fi ajutat-o pe Kovesi pentru că erau prieteni. În replică, procurorul-şef al DNA a spus: "Nu doresc să intru în dialog cu inculpatul Ghiţă Sebastian. Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi prietenă cu inculpatul Ghiţă Sebastian".

De asemenea, Laura Codruţa Kovesi a susţinut că nu va cere CNATDCU să-i reanalizeze lucrarea, în condiţiile în care cine o contestă poate face sesizare.

"Eu am fost verificată în anul 2012 de Comisia Naţionaţă de Etică, am fost audiată într-o comisie din care au făcut parte mai mulţi profesori, m-am prezentat la audieri şi am adus probe şi s-a dat verdict definitiv acum patru ani. Teza mea este corectă şi am toate probele. Una dintre probe este certificatul de căsătorie. Mi se reproşează că Laura Codruţa Kovesi a copiat-o pe Codruţa Lascu. Teza mea este corectă, o teză pe care am muncit-o. am lucrat şapte ani, am multe articole publicate şi o sa le vedeti în acestă teza. Eu, care am o teză corectă, să mă duc să spun "Verificaţi aceasta teză!", când eu ştiu că este corectă. Cine contestă să vină să facă sesizare", a afirmat Laura Codruţa Kovesi, la Europa Fm.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-04

TAGURI: autodenunt, teza, doctorat, kovesi, deputat, sebastian ghita, audiat





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
04 Oct 2016

GIGOLO , GIGOLO , GIGOLO , DE PLOIESTI
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova