2017-12-16 20:39


Bărbaţi, REŢINUŢI de DNA după ce au dat mită unui poliţist un BMW X6

 |  14:54
Bărbaţi, REŢINUŢI de DNA după ce au dat mită unui poliţist un BMW X6

Procurorii DNA Braşov au dispus reţinerea a doi bărbaţi, după ce au oferit mită un BMW X6 unui agent de poliţie pentru ca acesta să nu trimită la spital probele de sânge recoltate de la unul dintre suspecţi. Acesta din urmă fusese prins în trafic când conducea maşina respectivă fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Al- Eduard Al- Jenabi şi Nicolae Florin Dogar au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Serviciul Teritorial pentru dare de mită.

Procurorii au notat, în ordonanţa de reţinere, că în data de 10 decembrie, Ali - Eduard Al - Jenabi, cu sprijinul lui Nicolae Florin Dogar, a oferit mită un autoturism marca BMW X 6 unui agent de poliţie.

„Autovehicul urma să-i fie remis agentului de poliţie pentru ca acesta să nu întocmească un proces verbal de constatare a infracţiunilor flagrante săvârşite de suspectul Al - Jenabi Ali-Eduard şi pentru a nu trimite probele de sânge recoltate de la acesta din urmă la spital", susţin anchetatorii, potrivit Mediafax. 

Procurorii mai precizează că Ali – Eduard Al - Jenabi a fost depistat anterior în trafic în timp ce conducea autoturismul respectiv fără a avea permis de conducere şi având o concentraţie de 0,65mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi bărbaţi vor fi prezentaţi Tribunalul Braşov cu propunere de arestare preventivă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-11

TAGURI: barbat, retinut, dna, da, mita, politist, bmw, x6





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova