2016-12-06 10:26

EVENIMENT


Băsescu i-a prelungit mandatul lui Morar

 |  21:00
Băsescu i-a prelungit mandatul lui Morar

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, va mai conduce încă şase luni instituţia, prin delegarea sa dispusă, ieri, de procurorul general Laura Codruţa Kovesi. Aceasta a fost, de altfel, şi dorinţa preşedintelui României, Traian Băsescu, exprimată public de curând.

Delegarea a fost dispusă începând cu 13 februarie 2012, pentru o perioadă de şase luni, ca urmare a încetării actualului mandat. În 14 noiembrie 2011, la TVR, preşedintele Traian Băsescu declara că doreşte să îi ceară procurorului general Codruţa Kovesi prelungirea cu şase luni, până la raportul Comisiei Europene din vară, a mandatului procurorului-şef al DNA, Daniel Morar, care expiră în 12 februarie 2012.

După o lună, ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, susţinea că numirea noului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este o preocupare a MJ şi a Ministerului Public, ea neimplicând o continuitate a persoanei, dar nici nu o exclude, dacă legea o permite. Între timp, în 24 noiembrie, procurorul general al României, Codruţa Kovesi, declara, la postul B1 TV, că eventuala prelungire a mandatului procurorului-şef al DNA o va discuta cu ministrul justiţiei, întrucât acesta ar putea veni cu o propunere de numire a unui nou şef.

MCV sună bine... pentru DNA

Tot ieri, draftul raportului interimar al Mecanismului de Cooperare şi Verificare apreciază activitatea DNA şi a ANI. Potrivit documentului, acestea continuă să avanseze într-o serie de cazuri importante, iar pregătirile pentru implementarea Codului penal şi Codului de procedură penală trebuie să fie accelerate în domenii ca recrutarea şi reechilibrarea resurselor între instanţe. „Elaborarea legislaţiei privind confiscările extinse a înregistrat progrese în Parlament, iar DNA şi ANI au continuat să avanseze într-o serie de cazuri importante”, menţionează documentul.

Şase parlamentari condamnaţi, încă în funcţii

De asemenea, executivul UE consideră că tratarea cazurilor amânate trebuie să fie urmată de măsuri suplimentare pentru a garanta că deciziile în cazurile de corupţie la nivel înalt descurajează ilegalităţile. În ce priveşte măsurile disuasive, excluderea unui politician din partidul său la lansarea anchetei pentru corupţie la nivel înalt, în luna noiembrie, a fost recunoscută drept un exemplu bun al responsabilităţii publice eficiente. Totuşi, alţi şase membri ai parlamentului cu condamnări pentru corupţie rămân încă în funcţie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-06

TAGURI: basescu, morar, mandat, prelungit



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

MORMONUL DE SERVICIU
08 Feb 2012

Sluga asta de "morar",s-a lipit ca marca de scrisoare(sau invers!!) de bishnitzarul de la TroCoceni .
JUSTICE
08 Feb 2012

un sclav-veniti la constanta sa vedeti magistrati dati afar din magistratura reprimiti de basescu-anca nita,teodor nita,cristian deliorga-dosar musamalizat de dna la csm,valentin stefan afaceri cu kurzi-dosar evaziune -blatuit-mall al unor turci pe str i c bratianu-au averi de zeci milioane euro-din salriul la stat -iar parchet tribunal constanta plateste chirie milioane euro unui infractor-cusu -dosar incineratorul-a luat de la palaz claudiu vile milioane euro-str calarasi 1 ,vraja marii.etc.galerii metropol -ciote,zizi carasimu-str m eminescu si imobil linga tribunal etc-gica slabu -,dan cornel,george despina-mafia imobiliara-acte false-procuri false-mina in mina notari,judecatori,prefect -dna tace

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Mandat. Merkel mai departe Cancelarul german Angela Merkel urmează să îşi asigure sprijinul Uniunii Creştin-Democrate... Acum 15 ore | (3)
Percheziţii la SRR. 11 mandate de aducere, puse în aplicare Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Sectorului 1 București a informat joi, într-un... 17 Noi 2016 | (3)