2016-12-07 14:30

EVENIMENT


Bătaie pe banii artiştilor

 |  19:36
Bătaie pe banii artiştilor

Cei peste 11.000 de membri ai CREDIDAM au rămas, începând din această lună, fără drepturile lor conexe consfinţite prin lege. Printr-o hotărâre dată de ORDA la finalul lunii ianuarie, nume sonore ale muzicii româneşti şi internaţionale (precum Celine Dion sau Elton John), precum şi numeroşi alţi artişti de talie mondială au rămas fără banii care li se cuveneau din întrebuinţarea pieselor lor.

Acestea sunt distribuite în România prin mai multe tipuri de canale: tv, radio, ambiental etc. Simţindu-se înşelaţi, majoritatea artiştilor români, membri ai CREDIDAM, îşi cer înapoi drepturile de la statul român. În 15 februarie are loc primul termen al procesului. A apărut însă o clonă a CREDIDAM, care face concurenţă neloială actualilor membri de drept ai acesteia.

Cu un număr de peste 11.000 de membri la activ şi afilieri în 33 de state din UE şi din întreaga lume, CREDIDAM a început să fie luată „la puricat” de autorităţile româneşti încă din primii săi ani de existenţă. Cel puţin „2-3 controale”, conform spuselor lui Mihai Cernea, preşedinte al CREDIDAM, erau efectuate anual de către ANAF şi alte organe de control pentru a depista sau inventa nereguli. „Întotdeauna avizul acestora a fost favorabil”, a completat Cernea. Relaţia CREDIDAM  cu ORDA (Oficiul Român pentru Drepturi de Autor) a fost una „foarte, foarte proastă dintotdeauna, iar în ultimii 7-8 ani am considerat-o de-a dreptul anacronică”, subliniază Cernea. Un exemplu concludent îl reprezintă relaţia contractuală dintre CREDIDAM şi TVR care, abia după trei ani de negocieri aprinse, a ajuns la un nivel de înţelegere convenabil ambelor părţi. Atunci ORDA a intervenit, deşi contractul fusese semnat, cerându-le „să treacă totul prin comisia de arbitraj”. Comisie care numără cinci persoane, iar fiecare dintre acestea primeşte pentru un singur arbitraj 7.500 de lei.

CREDIDAM a atacat până acum în justiţie 13 decizii abuzive date de ORDA, „toate acestea fiind câştigate” potrivit oficialilor instituţiei. Tudor Chirilă, liderul trupei Vama Veche „nu a putut nici el să probeze vreo deficienţă a CREDIDAM faţă de el şi drepturile sale pe care le-a avut de încasat de la aceştia până în prezent”, spune Mihai Cernea.  

Adriana Bahmuţeanu: Noi funcţionăm altfel decât CREDIDAM

Robert Bucur, preşedinte ORDA, ne-a declarat că „există multe nereguli în activitatea CREDIDAM şi că există la ora actuală un control ANAF în desfăşurare. De aceea i-am suspendat activitatea”. „Veniturile colectate de aceştia de la artiştii membri în 2010 au fost de aproximativ 6 milioane de euro, iar ei au plătit către aceştia undeva la peste 7 milioane. De unde această diferenţă?”, se întreabă Bucur.

În peisaj, de câteva luni, a apărut un concurent care vrea să activeze în zona protejării drepturilor de autor. Araiex este o asociaţie înfiinţată de trei membri fondatori printre care se numără şi soţia lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu. Contactată telefonic, aceasta ne-a declarat: „Noi funcţionăm de câteva luni şi avem în jur de 500 de membri. Deţinem un soft special care înregistrează orice amprentă vocală şi monitorizăm tot spaţiul unde pot fi auzite vocile membrilor noştri. La CREDIDAM se întâmplă altceva. Artistul trimite o listă cu ce şi pe unde a cântat, nu conform unui playlist aşa cum facem noi, şi aşteaptă banii. La noi, în schimb, sunt daţi de calculator! Ei au 11.000 de membri şi plătesc doar vreo 3.000 dintre ei, noi îi plătim pe toţi, indiferent cine sunt”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-07

TAGURI: orda, credidam, artisti



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image