2016-12-05 16:43

EVENIMENT


Avem beţivi nenumăraţi

 |  21:00
Avem beţivi nenumăraţi

Beţia a fost şi va rămâne, probabil pentru totdeauna, o boală grea a românului. Autorităţile române deţin doar statistici oficiale „subţiri” şi vechi sau chiar deloc în ceea ce priveşte acest flagel răspândit în fel şi chip pe teritoriul ţării noastre. Oriunde am merge îl întâlnim la tot pasul. Consecinţele maladiei, aşa cum bine intuiţi, sunt destul de sumbre.

Retardul mintal, malformaţii congenitale, ciroza hepatică, impotenţă, afecţiuni cardiace şi ale creierului sunt doar unele dintre cele mai grave şi fatale urmări ale abuzului şi consumului de alcool. Conform ultimelor statistici oficiale, uneuropean din patru consumă o cantitate periculoasă de spirtoase, care provoacă probleme serioase de sănătate. Dacă am particulariza la nivelul României, cu toate că ar trebui să ţinem seama de anumiţi indicatori geografici, raportat la ultimul recensământ realizat la finele anului trecut, ar reieşi că ţara noastră are peste 2,8 milioane de beţivi. Sunt incluse aici trei categorii profesionale, şi anume: populaţia salariată activă, pensionarii cu contracte înregistrate şi şomerii, care, împreună, depăşesc 11 milioane de locuitori.

Consumatori „fraieriţi”

Chiar dacă, aparent, ruşii, nemţii sau chiar vecinii noştri de peste Prut consumă mai mult decât românii, aceştia nu sunt „fraieriţi” de propriii lor comercianţi aşa cum sunt românii. La nivel naţional, ANPC a aplicat unui număr de 56 de operatori economici amenzi în valoare totală de aproximativ 33.000 de euro. Principalele nereguli constatate de autorităţi la comercializarea băuturilor alcoolice au fost deficienţe la parametrul concentraţie alcoolică şi lipsa elementelor de identificare sau de caracterizare a acestora.

Băuţi şi la volanul maşinii

Poliţiştii rutieri au organizat, în cursul anului 2011, peste 13.000 de acţiuni pentru depistarea şoferilor care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice (cu 25% mai multe decât în 2010), aplicând peste 20.000 de sancţiuni care s-au soldat şi cu reţinerea permiselor de conducere (în creştere cu 3% faţă de 2010). Tot în 2011 au fost constatate peste 11.000 de infracţiuni de conducere a autovehiculelor sub influenţa alcoolului. Alcoolemia, în cazul lor, a fost de peste 0,80 mg/dL.

Cele aproximativ 24.000 de sancţiuni acordate în 2011 de jandarmerie la nivel naţional, inclusiv Bucureşti, pentru consumul de băuturi în locurile publice au însumat amenzi în valoare totală de aproximativ 1,5 milioane de euro. Procentul acestor contravenţii reprezintă cu 40% mai mult decât în anul precedent. Cele mai multe dintre contravenţii au fost înregistrate în Capitală şi au avut loc în luna august a lui 2011.

Ministerul Sănătăţii nu are statistici. IML nu răspunde

Ministerul Sănătăţii nu deţine date oficiale pe anul trecut despre acest fenomen îngrijorător care poate face ravagii în rândul populaţiei în orice ţară din lume. În mod normal, acesta ar trebui măcar ţinut sub control prin strategii guvernamentale şi măsuri cât se poate de ferme.

Cu atât mai mult cu cât fenomenul ia amploare în rândul tinerilor care nu au ajuns încă la vârsta majoratului, atunci când, cel puţin teoretic, ar avea voie să consume orice tip de alcool. În 2010, numărul bolnavilor care ieşeau din spital cu diagnosticul „tulburări mentale şi de comportament legate de consumul de alcool” depăşea circa 23.000, potrivit Ministerului Sănătăţii. Institutul de Medicină Legală nu ne-a furnizat date oficiale. Doctorul Raed Arafat ne-a declarat că „IML Bucureşti deţine şi centralizează toate datele despre acest fenomen, fiindcă doar ei pot verifica alcoolemia din sânge a consumatorilor înrăiţi de băutură. Ministerul Sănătăţii, din păcate, nu deţine astfel de date. Pe de o parte, este firesc, pe de alta, este nefiresc”. La Spitalul de Urgenţă Floreasca, potrivit dr. Bogdan Opriţă, coordonator SMURD Bucureşti, în 2011 „au fost înregistrate aproximativ 500 de persoane cu diagnosticul de etilism acut pur în aerul expirat. Dintre aceştia, doar 73 au rămas internaţi”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639553-11-09

TAGURI: ministerul sanatatii, iml, betivi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Campania "Nu antibiotice la întâmplare", lansată de Ministerul Sănătăţii Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că... 21 Noi 2016 | (1)
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, reclamă: Ministerul Sănătăţii nu achită facturile de întreţinere Lupta PSD cu miniştrii Guvernului Cioloş s-a mutat la nivel local. Primarul Sectorului 1, Dan... 24 Noi 2016 | (1)