2018-04-19 16:35


BRAŞOV. Accident rutier cu morţi şi răniţi

 |  20:32
BRAŞOV. Accident rutier cu morţi şi răniţi

O persoană a murit şi mai multe au fost rănite într-un accident produs, luni după-amiază, pe DN 1, în judeţul Braşov, după ce un autocar în care se aflau 25 de pasageri a fost lovit de o autoutilitară, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, accidentul s-a petrecut, luni, în jurul orei 15.30, pe DN 1, în zona localităţii Viştea de Jos, după ce un bărbat în vârstă de 66 de ani, care conducea o autoutilitară dinspre Sibiu spre Braşov, a pierdut controlul maşinii şi a ajuns pe contrasens, unde vehiculul s-a ciocnit cu un autocar Atlassib care transporta 25 de pasageri.

În urma accidentului, şoferul autoutilitarei, originar din localitatea braşoveană Victoria, a fost rănit grav, fiind inconştient, iar un pasager din maşina sa a murit pe loc. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, căpitanul Ciprian Sfreja, la locul accidentului au intervenit două echipaje de descarcerare, cinci echipaje SMURD şi câteva ambulanţe. De asemenea, este aşteptat un elicopter SMURD de la Bucureşti pentru a-l prelua pe şoferul autoutilitarei, aflat în stare gravă. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-11

TAGURI: brasov, accident, rutier, morti, raniti





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova