2017-08-17 20:24


BULGARIA: Proteste de amploare cu ocazia Zilei Naţionale

 |  08:41
BULGARIA: Proteste de amploare cu ocazia Zilei Naţionale

Zeci de mii de bulgari au ieşit duminică pentru a protesta din nou împotriva sărăciei, monopolurilor şi corupţiei din politică. Manifestaţiile din multe oraşe au avut loc simultan cu evenimentele festive prin care a fost marcată Ziua Naţională a ţării, 3 martie, când se sărbătoreşte eliberarea Bulgariei de sub stăpânire otomană.

În capitala Sofia, demonstraţia a fost de câteva ori mai redusă numeric în comparaţie cu duminica trecută, când au fost prezente circa de 30.000 de persoane. Organizatorii protestelor au anunţat că luni încep ridicarea unei tabere de corturi în jurul Parlamentului. Ei ameninţă că vor rămâne în piaţa din faţa Parlamentului până când aleşii le vor îndeplini revendicările. Cele mai importante dintre acestea se referă la convocarea unei mari adunări naţionale care să modifice Constituţia, amendarea codului electoral pentru introducerea sistemului de vot majoritar şi oprirea prin moratoriu a tuturor dosarelor în care băncile comerciale îi judecă pe cetăţeni.

Aproximativ 70.000 de locuitori ai portului Varna s-au strâns în faţa primăriei pentru a cere demisia primarului Kiril Iordanov pe care îl acuză de corupţie şi proastă guvernare. Cu toate că duminică dimineaţa, partidul GERB, al premierului demisionar Boiko Borisov, a anunţat că îi retrage sprijinul politic lui Iordanov, edilul nu s-a grăbit să-şi prezinte demisia, mulţumindu-se să declare că în următoarele zile va convoca în acest scop o şedinţă a consiliului local.

Protestele din întreagă ţară au fost paşnice şi s-au încheiat fără incidente semnificative. Câteva persoane au fost reţinute de poliţie pentru că se aflau sub influenţa alcoolului şi au avut un comportament inadecvat.

De câteva săptămâni, Bulgaria este cuprinsă de ample proteste sociale. Nemulţumirile au fost declanşate de facturile prea mari la energia electrică pentru luna ianuarie, însă treptat s-au transformat într-o revoltă împotriva sărăciei şi nivelului scăzut de trai. O mare parte dintre protestatari se declară în favoarea unei schimbări generale a sistemului politic, acuzându-l pe cel actual pentru eşecul tranziţiei din ultimii 23 de ani. Pe fondul protestelor, guvernul de dreapta al premierului Boiko Borisov a demisionat, fapt ce a dus la convocarea alegerilor anticipate pentru 12 mai.

Duminică, premierul demisionar Boiko Borisov a fost internat internat la spital, prentru a două oară în această săptămână. Potrivit conducerii spitalului Lozeneţ, Borisov a suferit duminică a o nouă criză hipertonică, la trei zile după ce fusese externat din spital unde a fost tratat pentru acelaşi diagnostic, transmite Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639873-12-11

TAGURI: Bulgaria, protest, zi nationala



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri