2016-12-06 18:06

EVENIMENT


C. T. Popescu: Testamentul lui Adrian Păunescu

 |  08:57
C. T. Popescu: Testamentul lui Adrian Păunescu
"Nu mă iubeşti, domnule Popescu". Aceste cuvinte,spuse cu tristeţe, chiar cu durere de poet, au fost momentul de vârf alîntâlnirii mele cu Adrian Păunescu. După articolele aspre pe care le-am scrisla adresa lui în anii '90, cel maidur fiind acela legat de moartea tinerilor la cenaclul Flacăra pe stadionul dinPloieşti, în locsă-mi răspundă cu lovituri sub centură, cum e obiceiul pe la noi, a încercat sămă seducă.

Ne-amîntâlnit de câteva ori, am vorbit, am făcut emisiuni de televiziune memorabileîmpreună.

Douădrumurise deschideau mereu între noi: unul al literaturii, al culturii pe care mergeamalături de Adrian Păunescu fără să şovăi, respirând în acelaşi ritm cu el,cuprins de o stare rară de bine, atingându-mi sufletul de al lui; celălalt, alpoliticii, al comportamentului social şi moral, unde paşii nu ni se potriveauaproape niciodată.

Una dintre cele maifrumoase emisiuni de televiziune la care am luat parte a fost un Marius TucăShow cu Adrian Păunescu. Primajumătate a emisiunii n-a fost decât o trântă crâncenă pe teme politico-moraleîntre fruntaşul Partidului Socialist al Muncii şi subsemnatul. Adrian Păunescuîncerca să apere ceauşismul cu o pasiune demnă de o cauză nobilă, eu îl contramscurt şi nemilos. Şi deodată ...

Poetula rostit din senin, sau, mai exact, din furtună, un vers: "E vremea,Doamne, vara a fost lungă..." şi a tăcut o clipă privindu-mă în ochi. Amcontinuat împreună cu el fără să clipesc: "Aruncă-ţi umbra peste cadranelesolare/Şi vânturile pe câmpii le-alungă". Sub duhul lui Rilke invocat deAdrian Păunescu, totul s-a dat peste cap ca într-un basm. A urmat o oră decultură trăită, împărtăşită, iubită în trei cum n-am mai apucat vreodată latelevizor, de fapt obiectivele camerelor, studioul, nu mai existau, eram într-ocută moale şi primitoare a timpului, cu adevărat împreună.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638948-09-10



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

LAURENTIU_GRG
06 Noi 2010

da ,politica poate sa fie asa ,cum e sau nu, dar Cultura merge inainte cu un ban sau cu un leu (citeodata pe datorie)dar merge inainte.

Adauga un comentariu

Random image