2018-11-17 15:15


Centrul de Resurse Juridice cere Guvernului retragerea OUG

 |  15:25
Centrul de Resurse Juridice cere Guvernului retragerea OUG

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) solicită Guvernului retragerea proiectelor de OUG privind graţierea şi modificarea Codurilor penale şi susţine că aceste măsuri nu pot fi promovate "în secret" prin ordonanţe de urgenţă, fără o dezbatere publică. În plus, este neconstituţională metoda aplicată de Guvern.

Reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice declară că modificarea legislaţiei penale şi acordarea graţierii nu pot fi făcute prin intermediul ordonanţelor de urgenţă. "Măsurile propuse de Guvern nu justifică promovarea lor prin intermediul ordonanţei de urgenţă, întrucât nu ne aflăm în prezenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, nefiind îndeplinite condiţiile pe care Constituţia le impune pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă. Chiar dacă măsurile propuse ar fi oportune, ele trebuie promovate cu respectarea Constituţiei, prin intermediul unei legi adoptate în Parlament, în mod transparent şi cu asigurarea posibilităţii unei dezbateri publice reale, nu în secret, prin ordonanţă de urgenţă. Importanţa acestor propuneri, precum şi nivelul ridicat de interes public manifestat în cauză exclud adoptarea lor într-o procedură de urgenţă, cu lipsa dezbaterilor", susţine CRJ. În opinia reprezentanţilor CRJ, graţierea, amnistia sau redefinirea unor infracţiuni reprezintă instrumente legitime de politică penală, ce pot avea efecte pozitive atunci când sunt promovate în mod transparent şi cu bună-credinţă. "Deşi în spaţiul public aceste noţiuni au ajuns să fie asociate automat cu subminarea luptei împotriva corupţiei, în realitate ele reprezintă o parte importantă a politicii penale a statului, politică ce poate fi relaxată în anumite situaţii, scopul său neputând fi niciodată doar maximizarea represiunii. Graţierea ar putea reprezenta o soluţie la condiţiile degradante din penitenciarele româneşti în măsura în care este gândită raţional şi cu bună-credinţă şi este coroborată cu alte măsuri de politică penală, cu întărirea sistemului de probaţiune, dar şi construirea unor noi spaţii de detenţie. În lipsa unor măsuri mixte, penitenciarele vor fi la fel de aglomerate în viitorul apropiat, iar CEDO va constata aceleaşi încălcări ale drepturilor omului", spune CRJ. Centrul de Resurse Juridice explică faptul că diferite norme din Codul penal şi Codul de procedură penală trebuie modificate, fie în scopul punerii lor în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, fie pentru sporirea clarităţii textelor legale. "Cu toate acestea, modul în care Guvernul a ales să promoveze măsurile menţionate, precum şi conţinutul unora dintre acestea (de exemplu, graţierea pedepselor cu suspendare, care nu corespunde scopului declarat de decongestionare a penitenciarelor) afectează legitimitatea acestor propuneri şi nu permit adoptarea lor în forma actuală. În plus, modul de acţiune a Guvernului va contribui la consolidarea percepţiei publice negative asupra graţierii şi amnistiei, întărind ideea că aceste măsuri sunt inerent viciate, indiferent de conţinut sau de context. Pe cale de consecinţă, solicităm Guvernului retragerea celor două proiecte de ordonanţă de urgenţă şi supunerea lor spre dezbatere în cadrul procedurii parlamentare, cu asigurarea transparenţei şi a posibilităţii exprimării punctelor de vedere de către toţi actorii interesaţi", menţionează CRJ.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-19

TAGURI: CRJ, guvern, retragere, oug
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ROMANIA
19 Ian 2017

Pe români nu ii intereseaza de puscariasi .sa facă puscarii sau sa ii bage in unitati militare dezafectate.iordache sculerul matriter demis
Random image



Ultimele stiri






loading...