2016-12-08 20:15

EVENIMENT


Cimitir militar din Primul Război Mondial, într-o pădure

 |  19:13
Cimitir militar din Primul Război Mondial, într-o pădure

Silvicultorii au descoperit în defileul montan al Văii Vaserului, în Munţii Maramureşului, un cimitir militar, datând cel mai probabil din perioada Primului Război Mondial.

Prefectura judeţului Maramureş va înştiinţa, săptămâna viitoare, ambasadele Austriei şi Germania despre existenţa cimitirului militar descoperit în zona alpină a judeţului. Cimitirul, cred silvicultorii, a fost construit în pădure, în memoria militarilor austrieci şi germani din Regimentul III Vânători din Carpaţi, căzuţi în Primul Război Mondial. Directorul tehnic al Direcţiei Silvice Maramureş, Ioan Andreica, născut în zona oraşului Vişeul de Sus şi cunoscând bine această zonă, împreună cu alţi oameni de-ai locului ştiau despre cimitirul militar de pe Valea Vaserului, dar şi despre existenţa unui document în limba germană, care menţiona existenţa acestuia, undeva în zona cunoscută sub denumirea Valea Mirajului. Prin efectuarea lucrărilor de decopertare a pământului, dar şi a muşchiului care a crescut, vreme de un secol, au fost scoase la iveală terasele, aleile pietruite, fundaţiile, treptele, însemnele militare ale regimentului, dar şi zidul care împrejmuia cimitirul militar.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-05-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image