UPDATE. Patru români și un algerian și-au pierdut viața într-un grav accident rutier în sud-vestul Franţei
2018-08-16 09:18


UPDATE. Patru români și un algerian și-au pierdut viața într-un grav accident rutier în sud-vestul Franţei

 |  10:44
UPDATE. Patru români și un algerian și-au pierdut viața într-un grav accident rutier în sud-vestul Franţei

UPDATE, ora 14.28: Cei patru români decedaţi sâmbătă dimineaţă într-un grav accident rutier în sud-vestul Franţei locuiau în oraşul basc Bilbao (Spania), iar în momentul accidentului circulau într-un autoturism Opel Vectra în care se mai afla un cetăţean algerian, de asemenea rezident în Bilbao, scrie France Presse.

Cei cinci bărbaţi aflaţi în autoturism aveau vârste de 19 ani (două persoane), 34 de ani, 40 de ani şi 46 de ani. Şoferul autocamionului (33 de ani) a suferit răni grave, fiind transportat la spital cu ajutorul unui elicopter, potrivit pompierilor deplasaţi la locul accidentului.

UPDATE, ora 13.24. "Potrivit ultimelor informaţii primite de Ambasada României la Paris de la Jandarmeria franceză, doar 4 din cei 5 cetăţeni decedaţi în accident sunt români", a precizat MAE, la solicitarea Agerpres.

Cei patru cetăţeni români au fost identificaţi, iar autorităţile române competente sunt în curs de a informa oficial familiile celor decedaţi, a menţionat sursa citată.

"În acest moment, reprezentanţii Ambasadei României la Paris se deplasează către locul accidentului, aflat la aproximativ 600 de km de Paris. Totodată, a fost activat şi consulul onorific al României la Bordeaux. Aceştia sunt în permanentă legătură cu autorităţile franceze şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă şi protecţie consulară în limita competenţelor", a adăugat MAE.

UPDATE, ora 12.15: "Jandarmeria din Bordeaux a confirmat faptul că şi-au pierdut viaţa cinci cetăţeni români. Au fost identificaţi patru dintre ei, iar identitatea celui de-al cincilea nu este încă stabilită cu certitudine", a precizat MAE, la solicitarea Agerpres.

Patru bărbați de naţionalitate română și un algerian au murit sâmbătă dimineaţă într-un accident rutier în regiunea Gironde din sud-vestul Franţei, în care au fost implicate un autoturism şi un camion de mare tonaj, relatează France Presse. Accidentul a avut loc în jurul orei locale 05:00, pe autostrada A660, au precizat serviciile de pompieri din Gironde. Anterior, surse citate de presa franceză anunţau moartea a cinci cetăţeni români în accident. 

Potrivit primelor elemente ale anchetei, una dintre anvelopele camionului a explodat, ceea ce a făcut ca acesta să intre în autoturismul în care se aflau românii. Şoferul autocamionului a fost de asemenea rănit. 

Postul de televiziune public TF1 a relatat că în accident ar fi fost implicate încă trei autovehicule, doi pasageri aflate în acestea fiind uşor răniţi.

Circulaţia pe sensul Arcachon - Bordeaux al autostrăzii A660 a fost sâmbătă dimineaţă complet închisă, în timp ce pe sensul contrar circulaţia se făcea pe o singură bandă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-13

TAGURI: romani, murit, accident, franta, accident, rutier





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


DOLIU NATIONAL !
13 Iul 2013

Cinci barbati ? In concediu ? Fara femei ? Sau erau in misiune ... Ce au gasit prin masina ? Oricum Dumnezeu sa ii ierte !
ENACI
20 Aug 2013

ce au gasit an masina
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...