2018-10-23 08:16


Cine a dat ORDIN ca Piaţa Victoriei să fie ELIBERATĂ în forţă de către JANDARMI

 |  11:23
Cine a dat ORDIN ca Piaţa Victoriei să fie ELIBERATĂ în forţă de către JANDARMI

Reprezentanţii Jandarmeriei susţin că intervenţia de la protestul de vineri seară a fost pe deplin justificată, iar dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind "eminamente defensive", iar acţiunile au fost reactive. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, a declarat că, la ora 23.11, prefectul Capitalei a emis ordin ca Jandarmeria să acţioneze în forţă. Din acel moment s-au luat măsuri astfel încât zona să fie evacuată rapid.

“Am văzut persoane extrem de violente - 452 de oameni au fost asistaţi medical, dintre care 70 au fost transportate la spital, între ei fiind şi 11 jandarmi. (...) Spuneam că autorităţile nu vor tolera astfel de atitudini şi nu vor sta pasive. Ne-am stabilit efectivul pentru a interveni gradual, în raport de violenţe", a declarat Militaru.

El a susţinut că intervenţia Jandarmeriei a fost pur justificată.

La rândul său, celălalt purtător de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a spus că toată acţiunea jandarmilor a fost supraveghetă vineri seară de un procuror militar, care se va putea pronunţa cu privire la legalitatea intervenţiei: "Toată acţiunea de aseară a fost supraveghetă de un procuror militar, care poate constata încălcarea legii de către forţele de ordine. Intenţiile noastre au fost clare de la început, lucrurile să rămână civilizate".

Declaraţii sediul Jandarmeriei (hotnews.ro):

- Au fost acțiuni eminamente defensive, forțele au acționat când au fost atacate. Intervenția a fost deplin justificată - Provocările s-au desfășurat cu ritmicitate - ordinul de intervenție a fost dat de prefectul Capitalei - jandarmii au fost loviți cu pietre și ulterior, s-a decis intervenția în forță - 33 de persoane au fost duse la secție, vorbim de opt dosare penale deschise până la această oră - o singură armă a fost sustrasă, de la colega noastră care a fost pusă la pământ și bătută cu bestialitate - jandarmii nu-și abandonează camarazii și sunt dispuși să-și dea și propria viață pentru a-i apăra - au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.000 de lei, această situație este una preliminară -mulțumim celor care au înțeles rolul jandarmilor în stradă -se anunță și astăzi proteste, continuăm să-i avertizăm pe cei care doresc să participe să fie receptivi la ce transmitem noi, pentru că se expun unor riscuri -persoanele care doresc să manifeste civilizat să se delimiteze de persoanele violente, să facă pasul înapoi când li se cere acest lucru - au fost oameni folosiți ca scut de acești huligani -intențiile noastre au fost clare de la început, că vrem să se rămână într-un cadru civilizat și nu vom tolera orice care pune în pericol siguranța publică - despre utilizarea gazelor lacrimogene: s-a intervenit gradual. folosirea forței este ultima soluție, am avut echipe de dialog cu oameni pregătiți care au discutat cu oamenii de acolo, le-au explicat cum trebuie să se desfășoare această activitate publică. Pe tot parcursul zilei cei prezenți au fost atenționați la ce se expun dacă rămân. - cei care au ales să rămână și-au asumat conștient sau inconștient aceste lucruri - De ce nu au ridicat provocatorii: extracția presupune anumite riscuri. Au fost grupuri compacte în toată masa de manifestanți. Riscurile erau foarte mari. Averau o anumită dinamică a grupului, erau bine organizați. - spre deosebire de februarie 2017, în primele faze, oamenii obișnuiți nu ne-au creat spațiul necesar, nu s-au delimitat de acele grupuri violente, dacă ar fi fost mai receptivi la ceea ce am spus lor, dacă nu ar fi avut o atitudine provocatoare la adresa forțelor de ordine, lucrurile ar fi fost mai simple. În 2017 au făcut un pas în spate, au creat un spațiu. - au fost informări de la organele statului. pe tot parcursul zilei de ieri au existat schimburi de date, de informații. nu poți îngrădi dreptul unei persoane de a participa la o activitate atât timp cât nu ai toate elementele de a face lucru -e imposibil de a extrage cu penseta un individ dintre alte mii de oameni. Ne-am izbit și de o reticență a oamneilor în ceea ce privește acțiunile noastre - nu vă spun de câte ori colegii mei au fost huiduiți și împinși când verificau bagajele voluminoase ale unor persoane - nu mai aveau ce să caute acolo din moment ce am făcut acele somații - despre faptul că s-au tras gaze lacrimogene unde nu erau manifestanți violenți: nu putem face o delimitare matematică. noi trebuie să apărăm ordinea  - de la începerea activității și până la finalul ei am avut un procuror militar lângă noi care se va pronunța asupra legalității (acțiunilor) - tot timpul au exista presiuni din partea acestei mulțimi, se arunca cu borduri, cu mobilier stradal. Este vorba de violență legitimă a statului. au fost avertizați, dacă rămâi îți asumi Demisii? Pentru ce să ne dăm demisiile?


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-11
Citeste si:
BILANŢ MEDICAL după proteste: 50 de persoane INTERNATE la Urgenţă, dintre care 13 sunt jandarmi
Ludovic Orban, ATAC la adresa Jandarmeriei: Conducerea să-şi dea DEMISIA în bloc. A acţionat ca o maşină de război împotrivă propriilor cetăţeni
Un nou PROTEST este anunţat sâmbătă seară în PIAŢA VICTORIEI
Doi jandarmi au fost BĂTUȚI de protestatari, în Piața Victoriei, armele lor fiind sustrase. Apelul Jandarmeriei către cetățeni

TAGURI: ordin, prefect capitala, evacuare protest, piata victoriei
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
11 Aug 2018

Oameni buni , oameni normali ,ai acestei tari ! Nu lasati ca tara sa incapa definitiv pe mana ultrasilor nazisti ai lui Iohannis!Oameni buni ,demascati orice individ rau voitor si orice instigator la violente Da ti telefon la politie cu privire la arma furata de la femeia jandarm!
@ANONIM BOLNAV
11 Aug 2018

Mitingurile sunt exercitii ale democratiei. In Bielarus, Coreea de Nord nu sunt mitinguri pentru ca acolo este instalata dictatura de tip bolsevic model si pentru puscariasul draknea. Vrei nenorocitule sa traiesti intr-un regim totalitar unde sa coteze doar opinia ta de bugetar sau pensionar idiot. Oamenii care protesteaza sunt cei care aduc plus valoare si din a carui munca gunoaie ca tine primesc pensii, salarii si pensii speciale. Acest oameni nu doresc sa fie condusi de puscariasi si analfabeti ca mafia psd. Nicaieri in lume socialismul nu a adus progres si bunastare ci dictatura si regres. Nici o tara nu are puscariasi in fruntea ei ca draknea si valcov. Nici o tara nu are premier analfabet care nu stie unde se afla si cu cine sta de vorba. Nici o tara nu are rujeola , sa moara 59 de copii in spital. Nici o tara din UE nu are inflatie de 5,6%. Nici o tara nu are robor la nivelul din Romania. Nici o tara nu a scapat de sub control pesta porcina. In nici o tara nu cad tavanele scolilor peste elevi si profesori. In nici o tara penalii nu sunt prezenti la tv seara de seara sa blameze sistemul judiciar. In nici o tara nu mergi prin gropi cu masina ca in Romania. In nici o tara taxele locale nu merg in salariile clientelei politice. MAI VREI ANALFABETULE. NU MAI ESTE TIMP MERG LA MITING SA PROTESTEZ SI PENTRU ANALFABETII FUNCTIONALI CA TINE.
@ANONIM ACTIVIST
11 Aug 2018

Esti foarte activ anonimule. Nu cumva esti fost activist de partid PCR, transferat automat la PSD?
ANONIM
11 Aug 2018

sI daca vine NAZISTUL CU GAYII LUI LA PUTERE TOATE ASTEA VOR DISPAREA? A FOST UN AN SI AM VAZUT CE A FACUT CHIAR NU VA ESTE RUSINE, CREDETI CA SUNTEM PROSTI SAU SCURSURI CA VOI? DIN DIASPORA AN VENIT NUMAI LOSERII AM RUDE SI CUNOSTINTE IN STRAINATATE ,NICI UNUL NU A VENIT SA-SI FACA VACANTA IN PIETE URLAND CA MAIMUTELE
ANONIM
11 Aug 2018

MERGI LAMITING? POTI SA MERGI SI-N KIZDA MA-TI
NEGRO
11 Aug 2018

Acum este clar cum actioneaza Primaria PSD. Inconjurata de executanti ai ordinelor secretarei de scoala generala, numita Carmen Dan, doamna Gabriela Vranceanu Firea pupa poala celui care a protapit-o in functie. Este un fel de a fi invatat la redactia ziarului Azi unde respectiva persoana a devenit ceea este si... vorba cronicarului, cura. Cum anticipam, Primaria Capitalei pregatea cu sarg provocarile. Acestea erau semnate de Liviu Nicolae Dragnea si Codrin Stefanescu, vazuti in apropierea interlopilor provocatori de aseara la iesirea de la cercetarile lor din campaniile judecatoresti ale intaiului numit. Desigur, cu asemenea tactici, gruparile interlope PSD-ALDE-UDMR obtin victorii sigure la o anumita structura umana. Dar nu vor merge la infinit. Cei care au strabatut zeci de mii de kilometri au facut gestul numai ca sa le arate romanilor ca exista o lume a echilibrului si a valorilor adevarate, unde ei au fost primiti cu bratele deschise si ca si Tara noastra ar putea atinge standardele acelor societati ale adevaratelor principii ale democratiei. Dar totul se va face prin eforturi si legi drastice pentru interlopii care continua sa ne batjocoreasca. Mai ales atunci cand acestia obtin puterea si o exercita cu atata furie importiva poporului lor. Desigur, executantii de ieri vor plati. Chiar si cu exilul de aur promovat de actualul Guru PSD, domnul Liviu Nicolae Dragnea , in indepartata Brazilie. La un moment dat nici acesta nu le va cadea bine... Tradatorii de tara isi au destinul lor, deloc de invidiat... decat de cei fara iniima si creier... (vezi actualul guvern al PSD...) Un salut tuturor, demonstratiile continua, chiar daca doamna Firea a facut apel la tunurile de apa impotriva copiilor Romaniei! Victoria apartine adevarului si justitiei. Victoria ne apartine! Asa sa ne ajute Dumnezeu!
@JIGODIA ANONIM
11 Aug 2018

BAI NENOROCITULE CUM POTI SA FACI DECLARATII DE GENUL ASTA ? TU NU REALIZEZI CIT ESTI DE PROST . DUTE-N PIZDA MATII IN FATA GUVERNULUI SI APARA-L TU DE FURIA MULTIMII .
@MACACPEDRAGNEA
11 Aug 2018

SI PE GUVERNUL LUI PUS SA-L SALVEZE DE DOSARELE LUI PENALE . NU O SA SCAPE , TOT LA PUSCARIE O SA AJUNGA SI EL SI PESEDEI LUI . CIUMA ROSIE TREBUIE EXTIRPATA . ROMANIA E SATULA DE COMUNISTI DE TIP NOU .
ANONIM
11 Aug 2018

Prefectul este mana dreapta a lui Firea. Firea actioneaza cum ii spune Dragnea. Asa ca ce pretentii aveti stimati protestatari? Orice forma de protest contra lui Dragnea, o vor innabusi in forta. Sa vada sange, asta isi doresc.
ROMANIA TREZESTE-TE
11 Aug 2018

LA intervenţia abuziva a JANDARMERIEI la protestul din Piaţa Victoriei in urma careia au fost victime si pagube insemnate TREBUIE SA SE AUTOSESIZEZE PARCHETUL MILITAR SI AVOCATUL POPORULUI. VICTIMILE SI NU NUMAI ELE TREBUIE DE ASEMENEA SA DEPUNA PLANGERI PENALE LA PARCHETUL GENERAL.
@@ ANONIM BOLNAV
11 Aug 2018

INTELIGENTULE....spui de copii bolnavi de rujeola ...da sunt Ptr ca nu vor sa isi faca vaccinurile ....dar de copii arși ca niste șobolani la COLECTIV urmare napalmului folosit la ordinele sterpului , ce zici ...??? Asta e nazistul ptr care te lupți....tu iei ceva argintiu si el pe prostia ta si a altora ca tine se stivuieste....si ptr ce ....tot la 2.m sub pământ ajunge , dacă nu cumva va fi ars ....precum copii de la COLECTIV....iti reamintesc ptr cine lupți tu ...
CIUMA ROSIE
11 Aug 2018

se numeste Speranta Cliseru....cea care a dat ordinul,prefect interimar adusa de la Constanta dupa ce a furat cu mafia lui Mazare si Nicusor-Porcusor
SINGURA SOLUTIE
11 Aug 2018

Solutia pentru Romania este SCOATEREA ORGANIZATIEI MAFIOTE PSD IN AFARA LEGII.
BARBA
12 Aug 2018

comentarii sorosiste
BARBA
12 Aug 2018

comentarii sorosiste
IN 1888
12 Aug 2018

Regele era obligat de PNL PRIN scoaterea oamenilor in strada sa schimbe guvernul pentru ca veneau alegerileCine era la guvernare ,organiza alegerile in asa fel ca ei sa castige la un scor porcesc de mare( Regele avea dreptul sa schimbe guvernul asa prevedea constitutia facuta de pnl si conservatori)Scenariul se repeta acum la120 de ani distantaDar ,,regele'' nu poate sa schimbe guvernul decat prin forta asa ca recurge la diverse tertipuri Da foc la club cu tot cu oameni ,arde scrum 65 dintre ei si striga ca guvernul este de vina Guvernul cade si ,,regele'' cel nebun pune guvernul,, mau''
COADA DRACULUI
12 Aug 2018

UNDE ESTE PRIMARUL PSD - CIUMA ROSIE , LIMBA LATA DE VOLUNTARI . DE CE NU A FOST IN FATA MANIFESTENTILOR ?? ERA CU NIRO SI OPREA , CHINEZI , ARABI , TIGANI , NASUL BECALI , LA AFACERI IN VILA LOR ?????????????
Random image



Ultimele stiri






loading...