2019-04-19 03:40


Cine este și ce AVERE are noul ȘEF al DNA, procurorul Călin Nistor

 |  21:08
Cine este și ce AVERE are noul ȘEF al DNA, procurorul Călin Nistor

Direcția Națională Anticorupție are un nou lider. Călin Nistor, fostul procuror șef adjunct la DNA, a preluat funcția de procuror șef după ce Anca Jurma a decis să se retragă.

Procurorul Călin Nistor are o vechime în magistratură de 22 ani. S-a alăturat structurii DNA pe 1 ianuarie 2006, iar de atunci a instrumentat peste 45 de dosare. În 2008 a fost numit procuror şef al DNA Piteşti. Călin Nistor a mai activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Călin Nistor a mai lucrat şi 4 ani ca avocat, conform Gândul.info.

Potrivit datelor oficial puse la dispoziţie de către DNA, în dosarele instrumentate de către Serviciul Teritorial Piteşti instanţele nu au dispus achitări sau restituirea dosarelor. Într-un interviu consemnat în cartea "Eu votez DNA! - De ce merită să apărăm instituţiile anticorupţie", semnată de Cristian Ghinea, procurorul Călin Nistor declara că din 2008 nu înregistrat la DNA Piteşti nici o achitare în dosarele de corupţie.

Pe lângă aceste dosare, procurorul Nistor a mai trimis în judecată un director din cadrul Ministerului Sănătăţii, un director de la Garda Financiară, pe fostul director general Transgaz, ofiţeri de poliţie şi avocaţi corupţi.

Conform celei mai recente declaraţii de avere, actualul şef DNA are două terenuri în localitatea Lungeşti, judeţul Vâlcea. Un teren este agricol de 0,45 hectare şi altul intravilan de 0,15 hectare, dobândite în anul 2004, respectiv 2002.

Potrivit aceleaşi declaraţii, Călin Nistor are două apartamente în Râmnicu Vâlcea, unul de  50 mp şi celălalt de 127 mp. Totodată, acesta deţine şi o casă în Lungeşti, de 100 mp.

La capitolul autoturisme, şeful DNA are cu ce se lăuda. Aceste deţine 4 maşini: O maşină Hyundai Accent din 2006, un Seat Cordoba din 2007, un Seat Leon din 2009 şi un Astra Gtc din 2012, scrie Capital.ro.

Potrivit declaraţiei de avere, Călin Nistor a obţinut de la Direcţia Naţională Anticorupţie suma de 233.068 lei.

Soţia lui Călin Nistor a obţinut de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea drepturi salariale restante de 9.189 lei iar de la Institutul pentru Politici Europene Germania, ca expert formator, 3.000 de lei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-01-10

TAGURI: dna, sef dna, calin nistor, avere
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






STARBAG