2016-12-03 13:50

EVENIMENT


Cioabă: “Nu îl cred în stare pe Bercea să dea cu cuţitul”

 |  18:06
Cioabă: “Nu îl cred în stare pe Bercea să dea cu cuţitul”

Autoproclamatulrege al romilor Florin Cioabă a declarat, vineri, la Sibiu, că nu îl crede înstare pe Bercea Mondialu` să lovească pe cineva cu cuţitul, pentru că "nueste un om atât de agresiv", dar consideră că dacă justiţia spune căacesta a greşit, atunci el trebuie să plătească. „Eu, personal, nu îl cred înstare pe Bercea să dea cu cuţitul. Nu este un om atât de agresiv, este un om lalocul lui”, a spus Cioabă. Acesta nu exclude însă varianta ca Bercea Mondialu`să se fi răzbunat după ce a fost ţinta unui atac din partea nepoţilor săi. „Înurmă cu trei săptămâni, unul dintre nepoţii lui l-a lovit cu maşina, l-a dat detrei ori peste cap şi Bercea a ajuns la spital. Însă el nu a vrut să depună plângere.Dacă a vrut să îşi facă singur dreptate, nu este corect. Ei trebuie săînţeleagă că, atunci când sunt fapte penale, noi nu facem instituţii paralelecu cele ale statului român. Cine greşeşte, trebuie să plătească”, a declaratCioabă.

Referitor laapropierea dintre Bercea Mondialu` şiTraian Băsescu, Cioabă spune căîntâlnirea din 2009 de la Costeşti, când Bercea Mondialu` i-a făcut un cadousoţiei preşedintelui, a fost un moment izolat. „Atunci, preşedintele venise lasărbătoarea romilor cu scopul de a avea o întrevedere cu preşedintele ForumuluiEuropean al Romilor, Rudko Kawcznski, pe problema discriminării etniei noastreîn Harghita şi Covasna. Noi am avut un protocol ca pe scenă să îi înmânăm niştecadouri preşedintelui Băsescu. Prezenţa lui Bercea nu era prevăzută. El a urcatpe scenă fără să aibă dreptul şi i-a dăruit soţiei preşedintelui un bănuţ deaur. A fost un gest greşit, pentru că nu avea ce să caute acolo, dar mi-a spuscă l-a făcut, deoarece doamna Băsescu nu primise nici un cadou şi atunci a vrutsă îi dea el unul”, a explicat Cioabă.Despre Bercea Mondialu`, Florin Cioabă a mai spus că „este ungrandoman”, iar faptul că personalităţi ca Theodor Stolojan i-au botezat copiiiface parte din acestă dorinţă de a ieşi în evidenţă. „El are 14 copii şi egrandomania lui de a avea naşi oameni cunoscuţi. Şi eu aş vrea ca Obama să îmiboteze un copil, dar nu este posibil”, a spus Regele romilor.

SanduAnghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondialu`,a fost arestat preventivpentru 29 de zile, pentru tentativă de omor, fiind acuzatcăşi-aînjunghiat un nepot, în timpul unui scandal izbucnitînDrăgăneşti-Olt.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639237-08-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

CHOMBE
26 Feb 2011

Bercea Mondialu nu este doar grandoman, cum sustine Cioaba. El a fost cercetat în cinci dosare penale. Poate sunt mai multe. A scapat. Poate ca se afla într-un loc nepotrivit, în momente nepotrivite. Sunt cinci coincidente! Este mult? Este putin? Nu-mi pot reprima o întrebare: DE CE I SE ÎNTÂMPLA TOCMAI LUI? UN ALT ASPECT: CREDE CIOABA CA IMPRESIA LUI POATE FI CONSIDERATA O PROBA VALIDA ÎNTR_UN DOSAR PUTUROS, CU ?IGANI ?I CU?ITARI?
CHOMBE
26 Feb 2011

Domnu Cioaba mai spune câteva chestii:"noi nu facem institu?ii paralele cu cele ale statului român". Dar de STABOR poate ca a auzit, macar din bârfele vecinilor... Si Staborul ia decizii ferme care trebuiesc respectate! Staborul este o "institutie" tiganeasca, un "tribunal" tiganesc, si paralel cu STABORUL exist?, din pacate si institutiile judecatoresti, laice, ale batjocoritului stat român. Cine stabileste mutilari corporale, printre tigani? N-o fi justitie paralela? Ca exista si fotografii!!!

Adauga un comentariu

Random image