2016-12-08 18:15

EVENIMENT


Codul de procedură civilă, în vigoare de la 1 iunie

 |  20:02
Codul de procedură civilă, în vigoare de la 1 iunie

Guvernul a stabilit în şedinţa de ieri ca noul Cod de procedură civilă să intre în vigoare de la 1 iunie 2012, fiind adoptat în acest sens un proiect de lege privind punerea în aplicare a noului Cod, a declarat ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Predoiu a arătat că, potrivit unei prevederi a acestui proiect de lege, „cererile şi executările silite începute înainte de data punerii în aplicare a noului Cod vor continua pe procedura care era în vigoare la momentul începerii acestor cereri”. Cererile şi executările silite care sunt iniţiate după 1 iunie 2012 vor fi soluţionate potrivit noului Cod de procedură civilă, a precizat ministrul justiţiei. „Noi am optat pentru această regulă de drept tranzitoriu pentru a fi cât mai limpede cu privire la modalitatea de soluţionare a cererilor în curs”, a precizat ministrul justiţiei.

El a mai amintit că o serie de prevederi din noul Cod de procedură civilă privind competenţa, solicitarea părţilor au fost deja puse în aplicare prin Legea micii reforme şi această punere în aplicare înaintea noului Cod de procedură civilă s-a dovedit a fi o idee bună pentru că semnalele primite au fost în sensul celor anticipate, respectiv „o fezabilitate şi o fiabilitate a acestor norme în situaţiile de desfăşurare a proceselor civile”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-05-22



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image