2016-12-03 16:04

EVENIMENT


Consiliul UE a trimis europarlamentarilor din Comisia LIBE documentele privind aderarea la Schengen

 |  19:52
Consiliul UE a trimis europarlamentarilor din Comisia LIBE documentele privind aderarea la Schengen

ConsiliulUE a trimis, ieri, membrilor Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şiAfaceri Interne (LIBE) din PE documentele de evaluare privind stadiulimplementării acquis-ului Schengen de către România şi Bulgaria, accesul fiindpermis doar acestora, într-o cameră securizată. Decizia a fost luată în urmaunei cereri formulate, în urmă cu două zile,de membrii acestei Comisii, potrivit unui comunicat al europarlamentarului IoanEnciu.

Enciua spus că "gestul Consiliului este de apreciat, însă acesta nu respectă întotalitate cererea Parlamentului European, întrucât rapoartele de evaluare suntpuse doar la dispoziţia membrilor Comisiei de Libertăţi Civile, fără a putea ficonsultate şi de ceilalţi europarlamentari, aşa cum ar fi normal". Rapoartele de evaluare ale grupului SCH-EVALdin cadrul Consiliului au fost trimise miercuri către Parlamentul European subcontrol strict şi depozitate într-o cameră securizată. Membrii Comisiei pentruLibertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne sunt singurii care pot avea accesla acestea, dar fără a putea să facă public conţinutul lor, se mai arată încomunicat.

Comisiapentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne din PE doreşte caeurodeputaţii să aibă acces la rapoartele de evaluare finale privind aderareaRomâniei şi Bulgariei şi la recomandările făcute de fiecare ţară, precum şi lainformaţiile privind situaţia implementării acestor recomandări. Membrii Comisieipentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne au formulat, marţi, osolicitare în acest sens, criticând "refuzul ruşinos şi inacceptabil"al Consiliului de a acorda acces la aceste documente tuturor membrilor PE,considerând că acordul comisiei parlamentare trebuie dat în deplină cunoştinţăde cauză. Parlamentul European aredreptul să aprobe sau să refuze noi aderări la zona Schengen.

Raportoruldin partea Comisiei pentru libertăţi civile, europarlamentarul popular CarlosCoelho, a apreciat că Parlamentul European trebuie să aibă acces la acestedocumente, pentru a putea să prezinte avizul său, aşa cum a cerut Consiliuluiîn 16 decembrie 2010. "Până acum nu am avut nici un fel de răspuns",a spus el. Potrivit lui Coelho, "Consiliul a decis deja că acestedocumente vor fi disponibile numai într-o sală a Consiliului" şi numai unnumăr limitat de eurodeputaţi vor putea să aibă acces la acestea.

"Nutoţi membrii acestei comisii, care vor trebui să voteze cu privire la aderareaRomâniei şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, vor putea avea acces la acestedocumente. Acest lucru este inacceptabil", a spus Carlos Coelho."Dacă nu putem consulta documentele, nu putem să prezentăm un aviz",a mai spus Coelho.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-07-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image