2018-11-16 01:16


CONSULTARE în bătaie de joc pe proiectele AMNISTIEI și GRAȚIERII: doar TREI zile lucrătoare

 |  19:18
CONSULTARE în bătaie de joc pe proiectele AMNISTIEI și GRAȚIERII: doar TREI zile lucrătoare

Președintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, a declarat, miercuri, că a fost anunțată, în jurul prânzului, că la Curtea Supremă au ajuns, prin email, proiectele de ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea, despre care li se cere un punct de vedere până pe data de 23 ianuarie.

„În drum spre Consiliul Superior al Magistraturii am primit un telefon de la birou, mi s-a spus faptul că prin email am primit proiectele de ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea și modificarea Codului de Procedură Penală și că ni se cer puncte de vedere până pe data de 23 ianuarie. Sunt convinsă că vom discuta astăzi în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii acest aspect pentru că, după cum cunoașteți, în procedura de aprobare a oricărui act normativ care interesează justiția este necesar și avizul Consiliului Superior al Magistraturii", a precizat Cristina Tarcea, la intrarea în sediul CSM, potrivit Agerpres.

În legătură cu amnistia și grațierea, Cristina Tarcea a spus că acestea „sunt instituții care sunt prevăzute de legislația penală”, dar a afirmat că proiectele de lege nu trebuie aprobate fără o prealabilă consultare.

”Nu am apucat să lecturez conținutul ordonanțelor de urgență pentru că abia le-am primit pe email. Trebuie analizat totul cu atenție pentru că grațierea nu îți produce efecte doar asupra condamnărilor cu executare, trebuie analizate toate aceste aspecte. Am prins niște decrete, pe vremuri, de grațiere. Ele vizau fapte minore", a mai precizat Cristina Tarcea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-18

TAGURI: amnistie si gratiere, cristina tarcea, iccj, proiecte, csm
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


GOGU
18 Ian 2017

La banii cu care sunteți plătiți ar trebui să lucrați 25 de ore din 24 .....Și să spuneți că aveți n zile lucrătoa re AVETI GRETURI SA LU CRATI SI IN ZILE NELUCRAT OARE !??..... CINE A FAC UT O ASTFEL DE AFIRMATIE ESTE UN NESIMTIT ....IMI PRODUCE SCARBA
Random image



Ultimele stiri






loading...